Năstase: Alegerile din Germania confirmă lipsa de credibilitate a proiectului de austeritate

Alegerile locale din Germania confirmă lipsa majoră de credibilitate a proiectului de austeritate, consideră preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 06:37
Năstase: Alegerile din Germania confirmă lipsa de credibilitate a proiectului de austeritate

„Alegerile locale din Germania confirmă astfel lipsa majoră de credibilitate şi de legitimitate a proiectului de austeritate, care pare să-şi fi atins limitele naturale. Pentru alegătorii britanici, francezi, germani sau italieni devine din ce în ce mai clar că politicile sociale consistente nu sunt incompatibile cu creşterea economică, pe care, de altfel, austeritatea nu a reuşit să o genereze. Faptul că tot mai multe state europene se reorientează către mesajul stângii prefigurează potenţiale schimbări politice importante în politicile economice şi sociale continentale”, subliniază liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, rezultatele alegerilor din Renania de Nord-Westfalia reprezintă probabil cel mai elocvent mesaj al electoratului european împotriva politicilor de austeritate. „După ce, săptămâna trecută, în landul Schleswig-Holstein, creştin-democraţii au obţinut cele mai slabe rezultate din istorie, alegerile din Renania de Nord-Westfalia confirmă masivele probleme de legitimitate ale proiectului de dezvoltare economică bazată în exclusivitate pe adoptarea măsurilor de austeritate. Creştin-democraţii nu au fost votaţi decât de 26% dintre alegători, un nou minim istoric, (în opoziţie cu cele 36% dintre voturi primite la alegerile anterioare), în timp ce social-democraţii au primit nu mai puţin de 40% dintre sufragii şi vor forma, cel mai probabil, alături de verzi, coaliţia de guvernare la nivel local”, a detaliat fostul premier.

Adrian Năstase a remarcat că alegerile sunt importante din trei motive, în primul rând ele confirmând problemele masive de legitimitate ale actualelor politici economice şi în spaţiul german, nu numai la nivel european.

În al doilea rând, spune liderul CN al PSD, alegerile locale confirmă dificultăţile politice cu care creştin-democraţii Angelei Merkel se confruntă în prezent, apreciind că, pentru moment, „cancelarul pare incapabil să diminueze decalajul dintre propria popularitate, pe de o parte, şi cea a politicilor impuse şi popularitatea CDU, pe de altă parte”.

Nu în ultimul rând, spune Adrian Năstase, deşi alegerile confirmă legitimitatea proiectului social-democrat şi necesitatea unor politici sociale şi economice alternative, nu trebuie omis din calcul faptul că alegerile reprezintă al patrulea succes electoral consecutiv al ‘piraţilor’, care capitalizează în mare măsură dificultatea stângii tradiţionale de a-şi extinde mesajul şi propunerile de politici publice în rândul tinerilor şi la nivelul spaţiului virtual.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...