Năsui: Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat miercuri, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, menţionând că luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 10:08
Năsui: Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

„Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activităţii în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze şi să facă parte din lanţul de producţie al bateriilor. Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra şi vinde acţiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis şi transparent”, a scris ministrul Economiei, pe Facebook.

El a menţionat că listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparenţă, reguli clare şi, cel mai important, acces la investitori privaţi.

„Am avut întâlniri şi cu BERD, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care ne va ajuta în acest proces. Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 şi le ducem în secolul 21. Procedurile de listare vor dura cel puţin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care îşi va putea finanţa uşor investiţiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit şi îi asigur de toată susţinerea mea”, a mai spus Claudiu Năsui.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...