NATO a lansat misiunea „Arctic Sentry” pentru a-şi consolida prezenţa în Arctica

NATO a anunţat miercuri lansarea misiunii Arctic Sentry (Santinela Arctică) menită să consolideze prezenţa sa în Arctica, ca parte a unui acord privind dezamorsarea tensiunilor grave din cadrul Alianţei Nord-Atlantice determinate de dorinţa preşedintelui american Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda, relatează Reuters.
AGERPRES - mie, 11 feb. 2026, 15:30
NATO a lansat misiunea

Noua misiune „Arctic Sentry” va coordona prezenţa militară tot mai mare a aliaţilor NATO în regiune, inclusiv manevre precum exerciţiile „Arctic Endurance on Groenland” conduse de Danemarca, se arată într-un comunicat al Alianţei.

„Arctic Sentry subliniază angajamentul Alianţei de a-şi proteja membrii şi de a menţine stabilitatea în una dintre cele mai importante zone din punct de vedere strategic şi dificile din punct de vedere al mediului din lume”, a declarat generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR).

„Ea va spori puterea NATO de a proteja teritoriul nostru şi de a asigura securitatea zonei arctice şi a Nordului Îndepărtat”, se mai arată în comunicatul citat de scrie Agerpres.

Alianţa Nord-Atlantică a început planificarea misiunii după ce preşedintele Trump şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au purtat discuţii la Davos luna trecută, în punctul culminant al crizei privind Groenlanda, declanşată de insistenţa liderului de la Casa Albă ca Statele Unite să deţină teritoriul, care face parte din Danemarca, ţară membră a NATO.

Rutte şi Trump au convenit că NATO va juca un rol mai important în protejarea Arcticii, în timp ce Danemarca, SUA şi Groenlanda vor purta alte discuţii privind Groenlanda.

Ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat anterior că forţele armate britanice vor juca un rol vital în misiunea „Arctic Sentry” a NATO.

Guvernul britanic a declarat, de asemenea, că Forţa Expediţionară Comună (JEF) condusă de Regatul Unit planifică o activitate militară majoră în Nordul Îndepărtat, cu sute de militari care urmează să fie desfăşuraţi în Islanda, Strâmtorile Daneze şi Norvegia în cadrul unui exerciţiu care va avea loc în septembrie.

Forţa Expediţionară Comună este formată din Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Suedia şi Regatul Unit.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Importantă stradă din Sectorul 6 intră în reabilitare. Cum va arăta la final
FOTO Importantă stradă din Sectorul 6 intră în reabilitare. Cum va arăta la final
Primăria Sectorului 6 începe lucrări de modernizare pe Calea Crângași, potrivit unui anunț al primarului Paul Moldovan, care prezintă și randări 3D cu viitorul aspect al acestei artere......
Tancurile petroliere stau la coadă pentru a încărca ţiţei în porturile din Venezuela
Tancurile petroliere stau la coadă pentru a încărca ţiţei în porturile din Venezuela
Terminalele petroliere învechite din porturile din Venezuela limitează cantitatea de ţiţei pe care o poate exporta această ...
Legea salarizării – Bolojan: Grupurile parlamentare ale PNL, mandatate să susţină proiectul
Legea salarizării – Bolojan: Grupurile parlamentare ale PNL, mandatate să susţină proiectul
Grupurile parlamentare ale PNL au fost mandate să susţină adoptarea proiectului legii salarizării, a anunţat, vineri, ...
Trenuri noi – Primele patru rame electrice regionale PESA au fost livrate către Transferoviar Călători (ARF)
Trenuri noi – Primele patru rame electrice regionale PESA au fost livrate către Transferoviar Călători (ARF)
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat predarea spre administrare a primelor patru rame electrice regionale ...