NATO dă asigurări că nu sunt direcționate către Orientul Mijlociu arme destinate Ucrainei și care au fost plătite de europeni

NATO a asigurat joi că toate armele americane destinate Ucrainei, finanţate de aliaţii Kievului printr-un program special NATO, au fost livrate sau continuă să fie livrate către armata ucraineană, reacţie venită după ce ziarul Washington Post a scris că Pentagonul analizează dacă să redirecţioneze arme destinate iniţial Ucrainei către Orientul Mijlociu, întrucât războiul dus de Israel şi SUA împotriva Iranului pune presiune pe stocurile şi pe aprovizionarea unora dintre muniţiile cele mai importante ale armatei americane, relatează Reuters.
AGERPRES - J, 26 mart. 2026, 21:51
NATO dă asigurări că nu sunt direcționate către Orientul Mijlociu arme destinate Ucrainei și care au fost plătite de europeni

„Tot ceea ce aliaţii şi partenerii NATO au plătit prin intermediul PURL a fost livrat sau continuă să fie livrat Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart (foto), referindu-se la programul denumit „Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina”.

După preluarea mandatului de preşedinte al SUA în ianuarie anul trecut, Donald Trump nu a mai aprobat niciun nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, adică donaţii, dar a continuat livrarea de arme şi muniţii în baza ajutorului deja aprobat de predecesorul său democrat Joe Biden.

Între timp, printr-o înţelegere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Trump a găsit o modalitate care să-i convină pentru a continua susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar prin care acest ajutor să fie suportat financiar de europeni. Aşa a apărut iniţiativa PURL, acronimul în limba engleză al mecanismului „Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina”, prin care statele europene cumpără din SUA arme şi muniţii destinate armatei ucrainene.

Sursa foto: Nato.int

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...