NATO exclude compania israeliană Elbit Systems dintre furnizorii săi, în urma unor acuze grave de corupție (surse). Ce spune compania

NATO exclude Elbit Systems, unul dintre cei mai mari contractori israelieni din industria de apărare, de la procedurile de achiziţii publice, cât timp anchetele privind acuzaţii de corupţie sunt în desfăşurare, transmite luni DPA, citând surse din cadrul Alianţei.
AGERPRES - lun, 08 dec. 2025, 21:03
NATO exclude compania israeliană Elbit Systems dintre furnizorii săi, în urma unor acuze grave de corupție (surse). Ce spune compania

Publicaţiile Follow the Money, La Lettre, Knack şi Le Soir au publicat anterior rezultatele unei investigaţii comune privind Elbit, concluzionând că această companie s-ar fi angajat în practici ilegale în obţinerea contractelor.

Elbit Systems nu a reacţionat deocamdată la o solicitare de a comenta.

Decizia de a exclude Elbit a fost luată în vară, în urma acuzaţiilor de corupţie şi arestărilor despre care s-a aflat în luna mai, conform informaţiilor primite de dpa.

La acea vreme, procurorii belgieni au declarat că angajaţi ai Agenţiei de Sprijin şi Achiziţii a NATO (NSPA) au transmis informaţii confidenţiale producătorilor de armament. De asemenea, parchetul a spus că există dovezi că bani proveniţi din aceste tranzacţii ilegale au fost spălaţi prin înfiinţarea de firme de consultanţă.

Contractele menţionate în acest context s-au referit la drone şi muniţii.

Contracte în valoare de miliarde trec prin mâinile NSPA. În 2024, agenţia a anunţat încheierea de acorduri-cadru pentru furnizarea de muniţie de artilerie în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,3 miliarde de dolari).

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că Alianţa nu va comenta pe durata investigaţiilor, dar a adăugat că NSPA
cooperează pe deplin cu procurorii. Un nou grup de lucru intern a fost înfiinţat pentru a creşte capacitatea de investigare, a adăugat el.

Până în prezent nu au apărut informaţii despre amploarea pagubelor cauzate sau nivelul mitelor plătite. Sunt avute în vedere acuzaţii de apartenenţă la o organizaţie infracţională, luare de mită şi corupţie, spălare de bani, adaugă dpa.

Răspunsul Elbit

Elbit Systems nu este familiarizată cu toate detaliile menționate în articol.

Din câte înțelegem, este în desfășurare o investigație amplă, care cuprinde mai multe companii cu care consultantul menționat în articol a fost asociat.

Compania susține că nu au existat nereguli în ceea ce privește conduita sa în legătură cu vreun proiect al NSPA.

Este important de clarificat că această chestiune se referă la agenția de achiziții a NATO și nu la statele membre NATO sau la vreun stat anume.

Elbit are proceduri de licitație sau activitate comercială foarte limitate, dacă nu inexistente, cu organismul de achiziții NSPA, iar această activitate continuă să se desfășoare în mod normal.

Compania și-a oferit sprijinul și va coopera pe deplin, după cum este necesar.

Te-ar mai putea interesa și
Una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România. Premier Energy începe construcția unui sistem BESS de 200 MW lângă Iași
Una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România. Premier Energy începe construcția unui sistem BESS ...
Conducerea Premier Energy anunță începerea construcției proiectului sau de stocare a energiei în baterii (Battery Energy Storage System - BESS), cu o putere de 200 MW (încărcare/descarcare) si......
Românii au luat televizoare de sute de milioane de euro și cumpără tot mai scump. ”Oamenii nu se mai uită doar la preț” – Vicepreședinte Samsung România și Bulgaria
Românii au luat televizoare de sute de milioane de euro și cumpără tot mai scump. ”Oamenii nu se mai uită doar la ...
Anul trecut românii au cumpărat televizoare în valoare de aproximativ 390 de milioane de euro, și încep să se orienteze ...
Banca Centrală a SUA menține dobânda de referință și avertizează în legătură cu riscurile reprezentate de inflație
Banca Centrală a SUA menține dobânda de referință și avertizează în legătură cu riscurile reprezentate de inflație
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 3,50% şi 3,75%, în linie ...
Un nou președinte se pregătește să ia conducerea Fed. Kevin Warsh a fost acceptat de Comitetul bancar al Senatului SUA
Un nou președinte se pregătește să ia conducerea Fed. Kevin Warsh a fost acceptat de Comitetul bancar al Senatului SUA
Kevin Warsh, alegerea preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Rezervei Federale a SUA (Fed), a depăşit miercuri un ...