NATO exclude intervenţii militare pentru a pune capăt instabilităţii în Africa

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri că este de preferat ca ţările partenere din Africa să fie ajutate să-şi amelioreze capacităţile de securitate în loc să fie desfăşurate ''ample operaţiuni militare'' pentru a face faţă instabilităţii cu care s-ar putea confrunta aceste state, transmite EFE.
AGERPRES - J, 14 iul. 2022, 13:50
NATO exclude intervenţii militare pentru a pune capăt instabilităţii în Africa

”În sudul NATO se poate face mai mult, dar nu cred că marile operaţiuni militare sunt răspunsul la instabilitatea pe care o vedem în sud”, a apreciat Stoltenberg în timpul unei intervenţii în cadrul unei sesiuni comune a Comisiei de Afaceri Externe şi a Subcomisiei de Securitate şi Apărare din Parlamentul European.

Politicianul norvegian a făcut aceste remarci ca urmare a unor întrebări adresate de eurodeputaţi privind ameninţările care provin dinspre flancul sudic al Alianţei şi, mai concret, din regiunea Sahel.

”Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să lucrăm cu parteneri precum Mauritania, precum Tunisia şi alţii, să creăm capacităţi, să-i formăm şi să-i ajutăm să-şi stabilizeze propriile ţări. Putem face mai mult decât atât. Şi aceasta a fost una dintre deciziile care au fost luate la Madrid”, a adăugat el.

Stoltenberg s-a referit la unul dintre rezultatele summitului aliaţilor de la Madrid, din 29 şi 30 iunie, la care au fost agreate noi pachete de ajutor pentru ca Mauritania şi Tunisia să-şi îmbunătăţească structurile de apărare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Primăria Sectorului 6 transmite duminică detalii despre proiectul spitalului ce urma să fie construit pe teritoriul său, dar pentru care a fost nevoită să anuleze licitația. Cum va putea......
Finala Cupa Mondială de fotbal 2026: Legendarul Rafael Nadal anticipează o victorie cu 2-1 pentru Spania
Finala Cupa Mondială de fotbal 2026: Legendarul Rafael Nadal anticipează o victorie cu 2-1 pentru Spania
Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal a anticipat o victorie cu 2-1 a Spaniei în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, ...
FOTO Șantierul instalației de stocare a energiei de 70 MWh a Electrica avansează.”Mai avem puțin și e gata”
FOTO Șantierul instalației de stocare a energiei de 70 MWh a Electrica avansează.”Mai avem puțin și e gata”
Grupul Electrica a început montajul la instalația de stocare de 70 MWh de la Fântânele, Mureș, primul său proiect de ...
Măsuri asigurătorii de peste 42 de milioane de lei, instituite de poliţiştii de la Economic, în ultimele două săptămâni
Măsuri asigurătorii de peste 42 de milioane de lei, instituite de poliţiştii de la Economic, în ultimele două săptămâni
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, pe parcursul ...