Navă bulgară care ar fi întrerupt deliberat un cablu submarin, reținută de Garda de Coastă suedeză

Navă bulgară suspectată că a întrerupt în mod deliberat cablul care leagă Letonia și insula suedeză Gotland a fost reținută duminică de Garda de Coastă suedeză, a anunţat luni proprietarul vasului, relatează AFP, citată de Hotnews.
Economica.net - mar, 28 ian. 2025, 09:19
Navă bulgară care ar fi întrerupt deliberat un cablu submarin, reținută de Garda de Coastă suedeză

Parchetul suedez anunțase anterior că a demarat o anchetă preliminară pentru suspiciuni de „sabotaj” în circumstanțe agravante și a dispus să fie reținută o navă bulgară, numită „Vejen” în Marea Baltică.

Nava „Vejen”, construită în 2022, a fost interceptată duminică şi „redirecţionată de garda de coastă către apele teritoriale” ale Suediei, a declarat pentru AFP Aleksandr Kalcev, directorul general al companiei Flota Maritimă Bulgară (BMF), care a denunţat comportamentul „oarecum agresiv” al suedezilor.

Acesta a negat „orice act răuvoitor” şi s-a declarat „convins” că ancheta în curs „va arăta că o problemă tehnică cauzată de vremea nefavorabilă” a fost la originea incidentului.

Directorul general al BMF a mai spus că nava care transporta îngrăşăminte plecase din Ust-Luga (Rusia) şi se îndrepta spre America de Sud.

Mats Ljungqvist, procurorul suedez care se ocupă de caz, a confirmat pentru AFP că „nava, suspectată de sabotaj agravat”, se află în prezent în largul coastelor Karlskronei, în apropiere de insula Aspö.

„Pot spune că acest caz este gestionat în principal de serviciile de informaţii şi că eu conduc ancheta preliminară. De asemenea, primim o asistenţă excelentă din partea pazei de coastă, a unităţii operaţionale a poliţiei naţionale şi a forţelor armate”, a precizat procurorul suedez.

Duminică dimineaţă, un cablu de fibră optică aparţinând Centrului naţional leton de radio şi televiziune (LVRTC), care leagă insula suedeză Gotland de oraşul leton Ventspil, a fost deteriorat. Riga a trimis o navă de război la locul avariei, iar procuratura suedeză a demarat o anchetă. Avaria s-a produs în apele teritoriale suedeze, la o adâncime de cel puţin 50 de metri.

În ultimele luni, în această zonă maritimă au avut loc mai multe incidente de deteriorare a infrastructurii energetice şi de comunicaţii. Potrivit experţilor şi politicienilor, aceste atacuri fac parte dintr-un „război hibrid” purtat de Rusia împotriva ţărilor occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaţionale
Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaţionale
India găzduieşte în acest weekend lideri importanţi din blocul diplomatic BRICS - inclusiv pe cei din Rusia şi Iran - la un summit ce are loc în pline turbulenţe geopolitice globale, de la......
NATO a dejucat un plan rusesc de sabotare a cablurilor submarine
NATO a dejucat un plan rusesc de sabotare a cablurilor submarine
NATO a detectat în primăvara aceasta submarine ruseşti care încercau să desfăşoare o armă secretă pentru dezafectarea ...
Agenţiile de presă din Europa de Sud-Est îşi consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării
Agenţiile de presă din Europa de Sud-Est îşi consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării
Cooperarea dintre agenţiile de presă şi schimbul de informaţii verificate au fost evidenţiate drept instrumente importante ...
Gazele ating prețuri șocante în România, aproape de 400 de lei/MWh. Ce ne așteaptă la iarnă
Gazele ating prețuri șocante în România, aproape de 400 de lei/MWh. Ce ne așteaptă la iarnă
Prima tranzacție cu gaze naturale din piața la termen de la Bursa Română de Mărfuri din luna septembrie s-a făcut la ...