Nava care a paralizat circulaţia pe Canalul Suez timp de o săptămână a fost deblocată

Nava comercială eşuată în Canalul Suez a fost deblocată luni, după aproximativ o săptămână, a anunţat Inchcape Shipping Services, astfel că circulaţia este aşteptat să fie reluată curând, scrie Reuters.
Ion Dobreanu - lun, 29 mart. 2021, 09:13
Nava care a paralizat circulaţia pe Canalul Suez timp de o săptămână a fost deblocată

Nava de 400 de metri cu peste 16.000 de containere la bord a fost deblocată la ora locală 04:30 şi a fost asigurată la acel moment, Inchcape, prestator de servicii din domeniul maritim, a anunţat pe Twitter, scrie News.ro.

Serviciul de urmărire a navelor VesselFinder a schimbat pe site-ul său statutul acesteia ca fiind „în mişcare”.

Nava Ever Given a rămas blocată pe diagonala sectorului sudic al canalului marţea trecută, oprind traficul pe ambele sensuri între Europa şi Asia.

Cel puţin 369 de nave au aşteptat să tranziteze canalul, inclusiv zeci de nave-container, petroliere şi transportatoare de gaz, a declarat duminică Osama Rabie, preşedinte al SCA. Citeşte articolul integral pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Angajaţii străini din România rămân la munci grele atunci când românii renunţă. Sunt foarte disciplinaţi şi punctuali INTERVIU
Angajaţii străini din România rămân la munci grele atunci când românii renunţă. Sunt foarte disciplinaţi şi punctuali ...
"Din ce ne transmit de obicei angajatorii, lucrătorii străini sunt, în general, foarte punctuali și foarte disciplinați, adesea mai mult decât se aștepta angajatorul. Explicația nu ține de o......
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. ...
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...