Navă-gigant avariată în Marea Neagră, aproape de ţărmul românesc. DSU anunţă că ar putea fi fost lovită de o dronă – FOTO

24 07. 2026
nava christiana b 43214567

Autoritățile române au fost informate, prin intermediul Centrului Maritim de Coordonare și Salvare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române, că în noaptea de 23 spre 24 iulie 2026 a avut loc un incident la bordul navei comerciale Christiana B, care transporta cărbuni, sub pavilion Liberia, din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, aflată în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe.

Evaluările preliminare indică faptul că avaria produsă la nivelul magaziei nr. 6 este posibil să fi fost provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine, precizează DSU.

Christiana B este o navă comercială de tip cargo, are o lungime de 225 de metri şi o lăţime de 32 de metri.

Sursă foto: Vin Moore, MARINETRAFFIC

Iată comunicatul integral al DSU

În noaptea de 23 spre 24 iulie 2026, autoritățile române au fost informate, prin intermediul Centrului Maritim de Coordonare și Salvare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române, cu privire la un incident produs la bordul navei comerciale Christina B, care transporta cărbuni, sub pavilion Liberia, din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, aflată în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe.

Apelul de urgență a fost transmis prin canalul maritim internațional, echipajul semnalând producerea unei avarii la navă și solicitând sprijin, existând la acel moment informații potrivit cărora exista riscul evacuării echipajului.

Ca urmare a primirii solicitării, au fost activate mecanismele de răspuns specifice. Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a coordonat intervenția, iar către zona incidentului au fost direcționate navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a executat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației din teren.

Din informațiile comunicate de comandantul navei rezultă că nu există persoane rănite și că echipajul nu mai solicită evacuarea. De asemenea, nava este în măsură să își continue deplasarea către țărm, în vederea efectuării verificărilor tehnice și a remedierii avariei.

Evaluările preliminare indică faptul că avaria produsă la nivelul magaziei nr. 6 este posibil să fi fost provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine.

Autoritățile române monitorizează evoluția situației și mențin cooperarea operațională între toate structurile cu atribuții în domeniu, în vederea acordării sprijinului necesar și a adoptării măsurilor corespunzătoare.

Având în vedere caracterul dinamic al situației operative, informațiile prezentate au caracter preliminar și pot suferi modificări.