Nazare: Cu cât vom avea un buget aprobat mai repede în acest an, cu atât finanţatorii şi agenţiile de rating vor avea confirmarea că România continuă programul de consolidare

Adoptarea bugetului pe anul 2027 încă din toamna acestui an ar fi o confirmare pentru agenţiile de rating că România va continua programul de consolidare conform ţintelor asumate, susţine ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 mai 2026, 21:02
Nazare: Cu cât vom avea un buget aprobat mai repede în acest an, cu atât finanţatorii şi agenţiile de rating vor avea confirmarea că România continuă programul de consolidare

„Cu cât vom avea un buget aprobat mai repede în acest an, cu atât finanţatorii şi agenţiile de rating vor avea confirmarea că şi în 2027 România continuă programul de consolidare conform ţintelor asumate, adică practic asta ar însemna că deficitul pentru 2027, de 5,1 (5,1% din PIB n.r.) e cumva asigurat prin măsuri concrete”, a precizat Nazare, luni, la Digi 24.

Întrebat cum arată datele privind economia României în primul trimestru, pe care urmează să le publice INS, oficialul de la Finanţe a transmis că Guvernul încearcă să accelereze programele de relansare economică, având în vedere că tendinţa de scădere a consumului continuă.

„Suntem bineînţeles, după o contracţie, în recesiune tehnică. Tendinţa de scădere a consumului continuă, chiar dacă uşor atenuată pe ultima lună. N-aş putea să vă spun că acest trend poate fi inversat în primul trimestru. Ce pot să vă spun este că facem tot ce este posibil, astfel încât să pornim toate programele şi proiectele pe care le avem în pregătire şi vorbesc aici de planul de relansare economică, unde deja avem în consultare două scheme de susţinere a companiilor foarte importante, astfel încât acesta să fie cât mai repede operaţional”, a adăugat ministrul interimar al Finanţelor.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Riscul de finanţare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc. Lichiditatea sectorului bancar din România s-a menţinut adecvată în 2025
BNR: Riscul de finanţare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc. Lichiditatea sectorului bancar din România ...
Depozitele atrase de bănci de la clientela nebancară au crescut, anul trecut, cu 7,1%, de la 706,676 de miliarde de lei în decembrie 2024 la 756,589 de miliarde de lei în decembrie 2025, în timp......
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Din record în record: Nou maxim istoric al energiei solare în România – 3.000 MW la miezul zilei
Pe final de săptămână, România a consemnat un nou maxim istoric al producției de energie din surse fotovoltaice dispecerizabile ...
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a 24 de comercinați
ANPC a mers în control la peste 1.600 de operatori economici. Instituția a dat 856 de amenzi și a închis afacerile a ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat astăzi că a desfășurat la nivel național ...
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
ANM: Cod roșu de căldură în București de luni până miercuri
Valul de căldură extremă va rămâne intens deasupra zonei Municipiului Bucureşti, până miercuri dimineaţa, maximele ...