Nazare despre procesul pentru Casa Radio: Statul român solicită recuperarea unor prejudicii de ordinul sutelor de milioane de euro

Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții (ICSID) pentru soluționarea litigiului cu Statul român în proiectul Casa Radio, a anunțat ieri, 13 aprilie, că a pierdut procesul. Decizia Tribunalului este favorabilă României.
Andrada Ghira - mar, 14 apr. 2026, 09:14
Nazare despre procesul pentru Casa Radio: Statul român solicită recuperarea unor prejudicii de ordinul sutelor de milioane de euro

„România a câștigat un arbitraj internațional cu o miză de peste 300 de milioane de euro. O corecție importantă a unor erori din trecut, care pune interesele statului și ale cetățenilor pe primul loc”, spune Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor într-o postare pe Facebook.

Acesta mai spune că „România risca să piardă sute de milioane de euro din cauza unui aranjament contractual vechi, iar prin modul în care ne-am apărat am reușit să evităm această pierdere”.

El spune că miza financiară era una uriașă: dacă ar fi pierdut, Statul ar fi putut plăti peste 300 de milioane de euro sau, alternativ, peste 200 de milioane de euro, la care s-ar fi adăugat dobânzi și costuri de arbitraj.

„Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici. Ministerul Finanțelor a avut un rol major în acest proces, prin coordonarea componentei financiare și prin susținerea argumentelor care au arătat impactul real asupra bugetului de stat”, mai arată ministrul, care amintește că România cere, la rândul ei, sute de milioane de euro de la dezvoltatorul Plaza Centers după parteneriatul eșuat. 

În 2023, Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-a aprobat decizia de reziliere a Contractului PPP cu Plaza Centers prin introducerea unei acțiuni arbitrale la Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra și a mandatat Compania Națională de Investiții (CNI) pentru reprezentarea Statului Român în procedura arbitrală privind rezilierea contractului.

Curtea de Arbitraj de la Londra este competentă să tranșeze această dispută contractuală şi urmează să stabilească cine este culpabil pentru neexecutarea contractului PPP.

Ce prevedea parteneriatul Plaza Centers cu statul român

Plaza Centers se angajase să ridice un proiect imobiliar gigant pe  terenul de circa 92.000 de mp care cuprinde și clădirea cunoscută drept Casa Radio. Acest teren urma să fie exploatat timp de 49 de ani de către dezvoltator. În plus, pe un teren de 5.000 de mp urma să fie construită o clădire de birouri de 11.000 de mp care trebuia restituită statului după finalizare.

Pe restul terenului, Plaza urma să construiască cu banii ei clădirile imobiliare, iar după 49 de ani, acestea ar fi intrat în posesia statului român.

Dar, criza din 2008 și-a arătat colții și în cazul proiectelor Plaza Centers din România. Deși avea planuri mari pentru construcția de malluri în mai multe orașe de la noi, criza l-a prins pe dezvoltator în fază incipientă cu ridicarea mallului din Miercurea Ciuc. În 2013, compania își ceruse insolvența pentru a se proteja de creditori și a vândut rând pe rând terenurile pentru proiectele de mall.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...