Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/Nazare-1-630x420.jpg)
„Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate. Trebuie construit pe venituri realiste, pe priorităţi clare şi pe cheltuieli pe care statul le poate susţine efectiv. Nu ne putem permite să repetăm greşeala de a transforma aşteptările nerealiste în obligaţii bugetare permanente, fără resursele necesare pentru finanţarea lor. Orice nou obiectiv trebuie însoţit de o întrebare simplă: care este sursa de finanţare? Nu putem construi un stat solid pe promisiuni care depăşesc capacitatea reală a bugetului. O cheltuială permanentă trebuie să aibă o sursă permanentă de finanţare”, a scris ministrul.
Potrivit acestuia, România nu se află încă într-o etapă de relansare economică fără constrângeri, iar menţinerea disciplinei bugetare este esenţială pentru evitarea unor noi dezechilibre.
„De aici pornim, înainte să trasăm alte obiective şi este important să marcăm exact unde suntem, pentru a ne stabili şi aşteptările în consecinţă. România nu se află încă în etapa unei relansări fără constrângeri, ci în etapa stabilizării şi a redresarii derapajelor”, a subliniat Nazare.
Ministrul Finanţelor a arătat că deficitul bugetar a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, iar în primele opt luni din 2026 deficitul cash a fost de 2,89% din PIB, comparativ cu 4,51% în perioada similară a anului trecut.
„În termeni concreţi, vorbim despre un deficit mai mic cu aproape 27 de miliarde de lei faţă de primele 8 luni ale anului trecut. Nu sunt doar date statistice – înseamnă dobânzi care consumă resurse pentru educaţie, sănătate sau infrastructură, vulnerabilitate în faţa crizelor şi mai puţine opţiuni pentru viitorul tuturor. Iar rezultatele au fost obţinute în urma unor decizii dificile, a controlului cheltuielilor şi a unor măsuri de consolidare asumate şi aplicate cu rigoare. Ar fi o greşeală majoră să pierdem, prin noi angajamente nesustenabile, ceea ce am reuşit să corectăm cu atât de mult efort”, a afirmat acesta.
În acelaşi timp, datoria publică a ajuns la aproximativ 60% din PIB la sfârşitul lunii iulie 2026, echivalentul a circa 1.205 miliarde de lei. În primele opt luni ale anului, dobânzile plătite pentru datoria publică au însumat 42,1 miliarde de lei, în creştere cu 26,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar pentru întregul an costurile cu dobânzile se apropie de 3% din PIB.
În acest context, ministrul a reiterat că obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB, însă eforturile de consolidare fiscală vor trebui continuate şi anul viitor.
„Obiectivul principal în 2026 este reducerea deficitului la 6,2% din PIB. Este un pas necesar, dar nu o victorie: la finalul acestui an, nivelul rămâne dublu faţă de ţinta europeană de 3%, iar în 2027 va trebui să continuăm eforturile de reducere a deficitului, într-un context marcat de mult mai multe presiuni şi obligaţii restante decât cele din acest an. În 2027 se vor elimina granturile din PNRR, în timp ce costul datoriei publice continuă să consume resurse importante, presiunile asupra bugetului şi aşteptările sociale rămân ridicate, iar necesarul de finanţare continuă să apese asupra bugetului”, a explicat Alexandru Nazare.
Un alt obiectiv important îl reprezintă protejarea ratingului suveran al României, în condiţiile în care, potrivit ministrului, încrederea creditorilor externi se menţine într-un echilibru fragil.
„Menţinem azi, cu mult efort şi precauţie la Finanţe, alături de ceilalţi parteneri instituţionali, un echilibru foarte fragil în ceea ce priveşte păstrarea încrederii creditorilor externi. De aceea, un alt obiectiv esenţial astăzi este protejarea ratingului suveran şi menţinerea României în afara categoriei ‘junk’. Fără credibilitate, finanţarea devine mai scumpă, investiţiile sunt afectate, iar presiunea asupra cetăţenilor şi costurilor zilnice creşte. Prima evaluare de rating va fi în ianuarie de la agenţia Firch, dar în cazul unui derapaj semnificativ oricare altă agenţie poate repune cu efect imediat ratingul Romaniei în discuţie prin convocarea unui comitet de rating ad-hoc”, a avertizat ministrul Finanţelor.
Acesta a susţinut că ajustarea bugetară trebuie realizată fără afectarea investiţiilor care contribuie la creşterea productivităţii, menţionând că investiţiile au crescut cu 19,9% în trimestrul al doilea din 2026.
„Consolidarea fiscală trebuie, astfel, continuată strategic, printr-un management responsabil al cheltuielilor, continuarea eforturilor de îmbunătăţire a colectării, prioritizarea cheltuielilor şi protejarea investiţiilor care cresc productivitatea. Trebuie să continuăm să reducem deficitul fără să creăm blocaje şi fără să sacrificăm capacitatea de dezvoltare a ţării”, a precizat Nazare.
Ministrul a subliniat, totodată, necesitatea protejării populaţiei şi economiei în faţa şocurilor, prin măsuri de sprijin bine ţintite şi finanţate corespunzător.
„Disciplina nu înseamnă renunţare la dezvoltare. Înseamnă să reconstruim baza, fără să lăsăm datorii generaţiilor următoare. România nu trebuie să aleagă între creştere şi responsabilitate. Dar pentru a avea creştere într-adevăr sănătoasă trebuie mai întâi să redevenim o ţară credibilă, riguroasă şi capabilă să îşi rezolve problemele şi să îşi respecte angajamentele. Nu putem relua ciclul în care astăzi promitem, mâine împrumutăm şi ulterior cerem românilor să plătească nota de plată”, a conchis Alexandru Nazare.