Nazare: Provocarea este să ţinem cheltuielile sub control. Avem cheltuieli în continuare legate de combaterea pandemiei

Provocarea pentru România anul acesta este să ţină cheltuielile sub control, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la evenimentul de lansare a parteneriatului dintre Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Envisia, dedicat actorilor din piaţa de capital.
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 16:04
Nazare: Provocarea este să ţinem cheltuielile sub control. Avem cheltuieli în continuare legate de combaterea pandemiei

El a adăugat că sunt în continuare cheltuieli legate de combaterea pandemiei, pentru măsurile suport, la care se adaugă cele făcute de Ministerul Sănătăţii şi Casa de Sănătate.

„Dacă ne uităm la datele execuţiei la mai, o să vedem că aceste aşteptări au fost cumva confirmate. Adică, suntem într-o zonă a deficitului în care 2,3% la mai, suntem cu 1,4 puncte procentuale mai puţin decât anul trecut şi există premisele ca, dacă această atitudine prudentă a cheltuielilor se menţine pe tot parcursul anului, să ne îndeplinim fără probleme ţinta de deficit. În acelaşi timp, prognoza de venituri a înregistrat o evoluţie pozitivă. Dacă ne uităm un pic la datele de la venituri pentru 5 luni, vom vedea că avem la mai, la 5 luni, o creştere de 23,2% cumulat, creşterea veniturilor. Important. Iar mai important e să ne uităm la trend. Trendul veniturilor în martie, aprilie, mai. În martie aveam 18,8%, în aprilie, 20,6%, în mai suntem la 23,2% creştere faţă de 2020. Mai important este că această creştere nu e numai în raport cu 2020, e şi cu 2019. Faţă de 2019, creşterea e de 19%, ceea ce confirmă premisele de revenire economică”, a spus Alexandru Nazare.

Potrivit ministrului, o altă chestiune importantă este faptul că investiţiile au crescut, conform execuţiei la 5 luni, cu 30%.

Creşterea de venituri per total, de 23%, se reflectă pe toate categoriile – şi impozit pe salarii şi venit, impozit pe profit.

„Provocarea este să ţinem cheltuielile sub control. Avem cheltuieli în continuare legate de combaterea pandemiei, atât pentru măsurile suport, cât şi în zona de susţinere a cheltuielilor pe care Ministerul Sănătăţii le are sau Casa de Sănătate le au, şi cheltuielile de personal. Dar am la cheltuielile de personal o uşoară scădere. Deci, practic, după trimestrul I, luna a IV-a, a V-a, observăm o uşoară scădere, ceea ce e un lucru foarte bun, pentru că e un avertisment pe care l-am dat pentru toţi ordonatorii de credite: să ţină cheltuielile cu bunuri şi servicii şi cheltuielile de personal sub control”, a adăugat Nazare.

Şeful de la Finanţe a precizat că a plafonat creşterea de salarii pentru companiile de stat care au pierderi şi arierate.

Te-ar mai putea interesa și
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie de 1,9 milioane de euro pentru întreținerea și repararea sistemelor de detectare a explozibililor....
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai ...
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...