Nazare: Reducerea deficitului ne întăreşte credibilitatea în discuţiile cu partenerii europeni
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/Nazare-631x420.jpg)
„Pentru România, miza este să ne susţinem interesele strategice şi să contribuim la deciziile europene cu priorităţi clare şi soluţii bine fundamentate. Reducerea deficitului ne întăreşte credibilitatea în discuţiile cu partenerii europeni şi avem nevoie să folosim această poziţie pentru a susţine o economie mai competitivă: reguli previzibile, acces mai bun la capital şi mai puţină birocraţie pentru mediul de afaceri”, a scris Nazare, care participă, luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi la reuniunea Eurogrup în format inclusiv, scrie Agerpres.
Potrivit ministrului, miniştri de finanţe ai UE vor discuta despre finanţarea apărării şi folosirea eficientă a resurselor comune, simplificarea legislaţiei şi actualizarea cadrului european de impozitare a produselor din tutun.
„Contează atât obiectivele, cât şi costurile şi condiţiile în care noile reguli pot fi aplicate. În paralel, sprijinim colegii de la MIPE în discuţiile privind PNRR, în limitele atribuţiilor Ministerului Finanţelor. Fondurile încasate pentru proiectele realizate contează direct pentru investiţii şi pentru echilibrul bugetar. Interesele României se susţin prin pregătire, rezultate livrate cu seriozitate, dialog şi alianţe cu partenerii europeni”, a mai precizat Nazare.
Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanţelor urmăreşte susţinerea intereselor economice ale României în negocierile privind cadrul fiscal european, reducerea poverii administrative şi utilizarea eficientă a resurselor disponibile pentru investiţii şi dezvoltare.
În cadrul Eurogrupului în format inclusiv, ministrul Alexandru Nazare va participa, alături de omologii din statele membre ale Uniunii Europene, la discuţiile privind finanţarea apărării. Dezbaterile vor viza utilizarea eficientă a resurselor publice şi oportunităţile oferite de achiziţiile comune. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va participa, de asemenea, la aceste discuţii.
Agenda ECOFIN include simplificarea legislaţiei europene şi evaluarea efectelor acesteia asupra economiei.
O altă temă importantă este pachetul legislativ privind impozitarea tutunului, care urmăreşte actualizarea cadrului european şi adaptarea acestuia la evoluţia pieţei, inclusiv la noile produse din tutun şi nicotină. România susţine un cadru coerent şi aplicabil, care să ţină cont de obiectivele de sănătate publică şi de necesitatea unor condiţii realiste de implementare pentru piaţa locală.
Miniştrii finanţelor din UE vor aborda, de asemenea, aplicarea cadrului european de guvernanţă economică şi stadiul implementării Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Agenda reuniunii cuprinde şi prezentarea rezultatelor recentelor întâlniri internaţionale ale miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale, precum şi priorităţile privind statisticile europene.
În marja ECOFIN, Alexandru Nazare va avea o întrevedere bilaterală cu Wopke Hoekstra, comisarul european pentru climă, emisii zero şi creştere economică durabilă. Discuţiile vor viza teme de interes comun de pe agenda europeană şi priorităţile României privind consolidarea finanţelor publice şi dezvoltarea economică sustenabilă.