Nazare solicită Tarom să renegocieze contractul cu firma de handling

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a solicitat companiei Tarom să renegocieze în termen de două săptămâni contractul de handling încheiat în 2002 cu firma Globe Ground România, întrucât este păgubos pentru operatorul aerian.
Economica.net - J, 08 mart. 2012, 16:47
Nazare solicită Tarom să renegocieze contractul cu firma de handling

„Analiza de diagnostic a Tarom impune renegocierea contractului de handling ca măsură de reducere a cheltuielilor şi implicit a pierderilor. Aveţi la dispoziţie două săptămâni pentru a semna noul contract. Măsura este cuprinsă şi în planul de eficientizare a companiei şi nu mai avem timp de pierdut”, a spus Nazare.

Declaraţia a fost făcută în urma unei întâlniri pe care ministrul a avut-o joi cu responsabilii din domeniu aviaţiei din cadrul Ministerului Transporturilor, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Globe Ground România este deţinută de Tarom (37%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (13%), Servisair Germania (25%) şi Balaclava Olanda (25%).

Firma a avut în 2010 afaceri de 75,66 milioane lei şi un profit brut de 19,27 milioane lei.

Tarom şi-a redus anul trecut pierderile cu 24,16% faţă de 2010, de la 332,5 milioane lei la 252,18 milioane lei, dar acestea sunt în continuare mai mari faţă rezultatul negativ din 2009, de 234,7 milioane lei. Tarom a fost o companie profitabilă până în 2008, când a trecut pe pierderi cu un rezultat negativ de 6,31 milioane lei.

Pentru acest an, Tarom estimează o pierdere de 187,24 milioane lei, care ar urma să scadă la 122,29 milioane lei în 2013 şi 60,58 milioane lei în 2014.

Tarom se află pe lista companiilor monitorizate prin acordul cu FMI, precum şi pe lista primelor companii care vor avea manager privat.

Un studiu realizat la sfârşitul anului trecut de Banca Mondială relevă că un sfert din cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung şi la sute de mii lei pe angajat. Pe lista acestor companii figurează şi Tarom, cu pierderi de 163.000 lei/angajat.

Guvernul şi-a revizuit deja drastic în scădere aşteptările legate de suma ce poate fi obţinută din listarea a 20% din acţiunile Tarom, de la minimum 20 milioane euro la cel mult 7,4 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Canada şi Mexicul anunţă SUA că doresc reînnoirea Acordului nord-american de liber schimb
Canada şi Mexicul anunţă SUA că doresc reînnoirea Acordului nord-american de liber schimb
Canada şi Mexicul au indicat marţi că au propus Statelor Unite reînnoirea pentru 16 ani a Acordului nord-american de liber schimb, care leagă cele trei ţări şi urmează să fie renegociat în......
Ce se întâmplă cu leul la o lună după ce a căzut Guvernul Bolojan – Cât a pierdut moneda naţională în faţa euro, de la începutul crizei politice şi până acum – curs valutar 3.06.2026
Ce se întâmplă cu leul la o lună după ce a căzut Guvernul Bolojan – Cât a pierdut moneda naţională în faţa ...
Curs euro/leu. Moneda naţională începe ziua de miercuri, 3 iunie, la 5,25 lei/euro pe piaţa interbancară, aproape de ...
Ericsson România intră în clubul miliardarilor. Afaceri tot mai mari, cu 450 de angajați mai puțini, cel mai mic număr de peste 15 ani
Ericsson România intră în clubul miliardarilor. Afaceri tot mai mari, cu 450 de angajați mai puțini, cel mai mic număr ...
Ericsson Telecommunications Romania S.R.L., subsidiara locală a gigantului suedez din industria de comunicaţii, a intrat ...
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe tehnologie și atrage sute de elevi care vor să învețe agricultura viitorului
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe ...
Agricultura nu mai înseamnă doar tractoare, câmpuri și muncă fizică. Într-un liceu agricol din Brăila, elevii învață ...