NBA: Acordul dintre proprietari şi jucători a fost oficializat

Proprietarii echipelor din NBA şi jucătorii au oficializat, joi, noua convenţie colectivă de muncă (CBA), care permite încheierea grevei şi începerea sezonului, la 25 decembrie, cu aproape două luni întârziere faţă de programul din fiecare an.
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 14:51

Proprietarii au ratificat acest acord cu 15 voturi pentru şi cinci împotrivă, iar sindicatul jucătorilor a anunţat că 86 la sută din 200 de sportivi care au votat electronic s-au pronunţat în favoarea convenţiei.

Astfel, piaţa transferurilor jucătorilor liberi de contract şi bazele de pregătire se vor putea deschide, vineri.

„Cel mai important este că baschetul revine. Acest acord nu este perfect, dar rezolvă în mod constructiv problemele importante pe care fiecare din cele două părţi consideră că le are”, a declarat preşedintele ligii, David Stern.

Convenţia colectivă este valabilă zece ani, dar atât proprietarii cât şi jucătorii pot cere anularea acesteia după şase ani.

Sezonul regulat 2011-2012 ar fi trebuit să înceapă la 1 noiambrie, dar cele două părţi au ajuns cu greu la un acord pentru a pune capăt grevei ce a început la 1 iulie. Greva a fost declanşată deoarece conducerea NBA şi asociaţia jucătorilor nu au ajuns la un acord asupra a două puncte: impunerea unui plafon salarial fix jucătorilor şi modul de împărţire a celor aproximativ patru miliarde de dolari ce reprezintă veniturile anuale din NBA. Potrivit precedentului acord, jucătorii primeau 57 la sută din aceste venituri şi nu au acceptat acum să scadă sub 53 la sută.

Din cauza întârzierii începerii sezonului, fiecare echipă va trebui să dispute 66 de partide în intervalul 25 decembrie – 26 aprilie 2012, ceea ce înseamnă o medie de un meci la două zile.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările de motorină adusă pe mare în România au crescut cu 25% în acest an. Arabia Saudită a fost prima sursă
Livrările de motorină adusă pe mare în România au crescut cu 25% în acest an. Arabia Saudită a fost prima sursă
În primele cinci luni ale anului 2026, volumele de motorină aduse pe cale maritimă în porturile românești a crescut cu un sfert față de primele cinci luni ale anului trecut, potrivit datelor......
Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare – surse Reuters
Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare – surse ...
Rusia ar urma să-şi reducă exporturile de ţiţei, pe fondul planurilor de a creşte capacitatea rafinăriilor în iunie, ...
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că în perioada 08 iunie – 03 iulie a.c. românii pot investi în titlurile ...
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii Ormuz
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii ...
Uniunea Europeană a anunţat luni că a adoptat sancţiuni împotriva a doi indivizi şi a unei entităţi din Iran, din ...