Negocieri deficit excesiv – Guvernul României a făcut apel la nevoia de flexibilitate din partea Comisiei Europene

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a făcut apel, în cadrul unei întrevederi cu vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, la nevoia de flexibilitate din partea Comisiei în discuţiile pe tema deficitului, în contextul în care bugetul României a fost afectat de costurile directe şi indirecte ale războiului din Ucraina.
AGERPRES - mie, 06 sept. 2023, 09:23
Negocieri deficit excesiv - Guvernul României a făcut apel la nevoia de flexibilitate din partea Comisiei Europene

Ministrul Economiei a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 4-5 septembrie, ocazie cu care a avut o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, scrie Agerpres.

Citeşte şi

Conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului, întâlnirea bilaterală a vizat, în primul rând, relaţiile comerciale cu Ucraina, cu accent asupra măsurilor privind comerţul cu cereale. Totodată s-a discutat şi despre necesitatea identificării unor măsuri în sprijinul fermierilor români, dar şi despre importanţa susţinerii Republicii Moldova pentru atenuarea consecinţelor negative ale războiului din Ucraina asupra economiei sale.

„Comisarul european a mulţumit României pentru eforturile susţinute depuse şi a apreciat buna cooperarea pentru eficientizarea tranzitului cerealelor ucrainene prin teritoriul românesc, prin „coridoarele solidarităţii”. Demnitarul român a subliniat în discuţii faptul că bugetul României a fost afectat de costurile directe şi indirecte ale războiului din Ucraina, sens în care a făcut apel la nevoia de flexibilitate din partea Comisiei în discuţiile pe tema deficitului”, menţionează comunicatul.

Potrivit sursei citate, în încheiere, ministrul Ştefan-Radu Oprea a mulţumit Comisiei pentru susţinerea eforturilor României în procesul de aderare la spaţiul Schengen.

Citeşte şi

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...