Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, în urma consultărilor cu preşedintele Nicuşor Dan că, în ceea ce priveşte măsurile economice şi acordul politic, lucrurile par să intre într-o direcţie corectă, constructivă şi a precizat că social-democraţii vor avea vineri o şedinţă extinsă privind intrarea la guvernare, scrie Agerpres.
„Am încheiat această rundă oficială de consultări cu domnul preşedinte Nicuşor Dan. Noi am transmis domnului preşedinte calendarul intern pe care noi îl avem în PSD, şi anume faptul că mâine vom avea acea consultare extinsă în partid cu aproape 5.000 de membri PSD, un vot la ora 13:00, urmând ca sâmbătă, dacă această consultare va duce la un răspuns pozitiv pentru intrarea la guvernare, să facem o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, în care să votăm echipa de miniştri pe care PSD o va propune. Am transmis faptul că pe ceea ce s-a discutat în aceste săptămâni, pe măsuri economice şi pe acordul politic, în acest moment, lucrurile par să intre într-o direcţie corectă, constructivă, dar asta vor hotărî membrii noştri de partid mâine, când vom prezenta toate aceste lucruri legate de măsuri economice şi legate de acordul politic aşa cum s-a discutat până astăzi”, a spus Grindeanu la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi că i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că partidul său îl susţine pe Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru, menţionând că este clar că acesta va fi un premier care vrea să facă schimbări şi cere şi autoritate.
„Am avut o foarte productivă discuţie cu domnul preşedinte. I-am transmis că USR este gata să-şi asume o parte din responsabilitate pentru a face din România din nou o ţară puternică şi prosperă şi pentru a ne scoate din criza în care, din păcate, guvernarea proastă ne-a băgat. I-am transmis domnului preşedinte că noi îl susţinem pe domnul Ilie Bolojan ca premier. I-am spus domnului preşedinte că, din punctul nostru de vedere, discuţiile cu cele patru partide arată un fundament promiţător pentru reforme şi pot să adaug că aici există o diferenţă de ton şi de atitudine faţă de discuţiile pe care le-am purtat în decembrie anul trecut”, a afirmat Dominic Fritz.
El a spus că USR crede că în primul rând trebuie făcute tăieri de cheltuieli, în al doilea rând – eşalonate anumite investiţii şi abia apoi poate fi vorba de măsuri fiscale.
„Există, în acelaşi timp, o realitate că avem programul PNRR, unde depindem de bani europeni, iar aceşti bani europeni sunt condiţionaţi de anumite aşteptări din partea Comisiei Europene, care ne va lăsa să folosim aceşti bani, şi încă sunt multe miliarde de euro, până anul viitor, doar dacă o să creştem şi veniturile, adică taxele. Aceasta este discuţia care a rămas, care este ultimul pas către un acord, acest pachet de măsuri fiscale care, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie cât de limitat posibil şi care nu trebuie să aibă un impact negativ asupra economiei în România”, a arătat Dominic Fritz.
Fritz a mai spus că USR este „încrezător” că va putea să se formeze un „guvern care va arăta altfel decât guvernele trecute”. „Suntem gata noi, cei de la USR, să fim luptători alături de prim-ministrul Bolojan pentru un stat care se reformează din temelii în favoarea cetăţenilor”, a adăugat el.
Întrebat dacă Ilie Bolojan a condiţionat funcţia de premier de adoptarea planului fiscal propus de el, Fritz a spus: „Nu pot să vorbesc pentru Ilie Bolojan, ce este clar este că el va fi un premier care vrea să facă cu adevărat schimbări şi care cere şi autoritate pentru aceste schimbări şi noi suntem gata să-i dăm acest avans de încredere şi această autoritate”.
De asemenea, şeful USR a declarat că „majorarea TVA nu este o linie roşie”.
„Există un meniu de măsuri unde la sfârşit trebuie să atingem o anumită cifră, pentru că nu avem aceşti bani şi din acest meniu trebuie să alegem anumite măsuri (…). Noi nu trasăm o linie roşie, chiar dacă nu suntem încântaţi de creşterea TVA. Nu este o linie roşie pentru noi dacă la sfârşit pachetul de măsuri arată o voinţă de reformă reală pentru statul român, dar astea sunt discuţii pe care le vom avea şi astăzi şi sunt încrezător că vom ajunge la o concluzie”, a arătat acesta, scrie Agerpres..
Joi, preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.
Discuțiile de miercuri seara dintre liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost marcate de tensiuni legate de măsurile fiscal-bugetare. Principalul punct de tensiune a fost creșterea TVA: președintele Nicușor Dan s-a opus acestei măsuri, în timp ce Ilie Bolojan a prezentat un plan care prevedea majorarea taxei pe valoare adăugată, conform DIGI24.