Negocieri pentru pace. Delegaţi din Ucraina şi Rusia negociază din nou un armistiţiu la Istanbul

02 06. 2025
istanbul 56789876

Tratativele urmează să înceapă la ora locală 12:00 (10:00 GMT) la hotelul Ciragan Sarayi, a anunţat ministerul turc de externe, scrie Agerpres.

Actuala rundă de dialog a fost propusă de Moscova. În mai, cele două părţi au discutat direct pentru prima dată din 2022, când invazia rusă pe teritoriul ucrainean a declanşat războiul.

Conform preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, poziţia Kievului pentru negocieri include un armistiţiu complet, necondiţionat, eliberarea prizonierilor şi repatrierea copiilor răpiţi din Ucraina.

El a precizat că pentru o pace durabilă este nevoie şi de o întâlnire la cel mai înalt nivel.

Rusia a respins deja ideea unei încetări a focului fără condiţii, însă a indicat recent că ar putea accepta un armistiţiu cu unele condiţii prealabile. Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat vineri că „pe durata armistiţiului este necesar cel puţin ca ţările occidentale să înceteze furnizarea de arme pentru regimul de la Kiev, iar Ucraina să pună capăt mobilizării”.