Negocierile dintre Volkswagen și sindicate nu au dus încă la rezultate concrete

Grupul Volkswagen și sindicatele sale sunt încă departe de a găsi un teren comun pentru soluționarea crizei de la uzinele din Germania în ciuda negocierilor purtate la începutul acestei săptămâni.
Robert Stan - mar, 10 dec. 2024, 09:58
Negocierile dintre Volkswagen și sindicate nu au dus încă la rezultate concrete

Conform unor persoane implicate în negocierile dintre grupul Volkswagen și sindicatele germane, citate de Reuters, ambele părți consideră discuțiile ca fiind constructive, însă nu este încă vizibil un acord.

„După runda (n.n. – de discuții) de astăzi, este clar că suntem încă departe de o soluție”, a declarat negociatorul șef al Volkswagen, Arne Meiswinkel, după cele peste șapte ore de discuții purtate luni. Totodată, reprezentantul sindicatelor, Thorsten Groeger, a declarat că a fost prima dată când discuțiile au avut totuși loc într-un „climat constructiv” și că noi negocieri vor fi purtate pe 16 decembrie.

În cursul aceleiași zile de luni, 9 decembrie 2024, Groeger a declarat și că, dacă discuțiile nu vor avea un ton conciliant, sindicatele nu vor mai participa la negocieri în acest an și vor intensifica grevele în 2025 până la un nivel fără precedent.

Sindicatele au rămas ferme în a spune că vor refuza să accepte închiderea uzinelor, în timp ce producătorul de automobile susține că acestea nu pot fi excluse.

În aceeași zi de luni angajații Volkswagen din nouă unități germane e producție aflate sub amenințarea închiderii au oprit lucrul și au mărșăluit într-o piață din orașul „casă” a grupului, Wolfsburg, fluturând steaguri și fluierând.

Criza din interiorul grupului Volkswagen a apărut într-un moment de incertitudine și de convulsii politice în cea mai mare economie a Europei, precum și de turbulențe ample în rândul producătorilor auto de pe întregul continent. În acest context, cancelarul german Olaf Scholz a avertizat producătorul auto să nu pună închiderea uzinelor pe primul plan.

Conform marelui sindicat IG Metall, luni, aproximativ 68.000 de angajați au intrat în grevă timp de patru ore la Wolfsburg, numai în primele două schimburi, urmând ca protestul să continue și schimburile de noapte. Actualele greve sunt deja mai puternice decât ultima rundă de acțiuni similare ale angajaților din 2018, atunci când peste 50.000 de lucrători au intrat în greve de avertisment.

Volkswagen insistă că sunt necesare reduceri ale capacității de producție și ale salariilor deoarece cererea de mașini în Europa a scăzut, în timp ce costurile din Germania fac foarte dificilă concurența cu noii rivali. „Continuăm să avem nevoie de o reducere a costurilor. Trebuie să reducem și supracapacitatea”, a declarat Arne Meiswinkel înaintea discuțiilor de luni care au avut loc la Volkswagen Arena, stadionul pe care joacă echipa din Bundesliga VfL Wolfsburg susținută de maree grup german.

Săptămâna trecută și CEO-ul grupului, Oliver Blume, a susținut deciziile de reducere a costurilor menționând acestea sunt necesare, iar managementul nu poate funcționa „într-o lume fantastică”.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...