Negoiță anunţă o revoluţie la Primăria Sectorului 3: Eliberăm o parte din posturile de funcţionari. Facem loc pentru angajaţi contractuali

Primăria Sectorului 3 începe un proces de reorganizare, edilul Robert Negoiţă precizând că administraţia publică locală este supradimensionată.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 14:54
Negoiță anunţă o revoluţie la Primăria Sectorului 3:  Eliberăm o parte din posturile de funcţionari. Facem loc pentru angajaţi contractuali

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis marţi, în prezent, instituţia are 750 de angajaţi, dintre care peste 350 sunt contractuali – muncitori care contribuie zilnic la buna funcţionare a Sectorului 3, prin lucrări de drumuri, marcaje rutiere, reparaţii în şcoli, prefabricate, reparaţii diverse la şcoli, scrie Agerpres.

„Nu ar trebui să tăiem din aceste posturi contractuale. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, toate aceste lucrări ne-ar costa mai mult decât dublu, pentru că ar trebui să angajăm firme private”, a declarat Robert Negoiţă.

Primarul Sectorului 3 a explicat că reorganizarea vizează în special aparatul funcţionarilor publici, numărul acestora fiind deja mai mic decât cel al muncitorilor.

„Trebuie să eliberăm o parte din posturile de funcţionari şi să facem loc pentru oameni care produc, adică pentru angajaţi contractuali”, a adăugat Robert Negoiţă.

Obiectivul Primăriei Sectorului 3 este ca, până la finalul acestui an, numărul funcţionarilor publici să scadă sub pragul de 300, consolidând astfel echipele operative şi crescând eficienţa cheltuirii banului public.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...