Negrescu: În această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen, este aproape imposibilă decuplarea de Bulgaria

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susţine că în această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen este aproape imposibilă decuplarea ţării noastre de Bulgaria, precizând că România trebuie să sprijine ţara vecină, care are multe dificultăţi, legate de statul de drept, de problema frontierei cu Turcia.
News.ro - J, 09 feb. 2023, 12:04
Negrescu: În această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen, este aproape imposibilă decuplarea de Bulgaria

Victor Negrescu a declarat, joi, la Prima News, că anul trecut România putea merge pe o strategie individuală pentru aderarea la Schengen.

“Anul trecut puteam să mergem pe o strategie individuală, cum Croaţia a mers pe o strategie separată de România şi Bulgaria şi ţara noastră ar fi putut face la fel. Am fost cel care a publicat primul informaţia şi practic drafturile de rezoluţie ale Consiliului Uniunii Europene prin care se spunea foarte clar: Croaţia este pe un document şi România şi Bulgaria erau la pachet. Atunci am atras atenţia  asupra acestor elemente. Nimeni nu a reacţionat şi a fost evident că vom merge la pachet”, a explicat europarlamentarul PSD.
El a precizat că decuplarea de Bulgaria nu mai este posibilă în acest moment.

“Acum în această parte a procesului de aderare la Spaţiul Schengen este aproape imposibilă decuplarea pentru că mai sunt doar două state care îşi doresc să fie în spaţiul Schengen şi care nu sunt primite: România şi Bulgaria. A izola un stat nu va fi ceva care să fie acceptat de statele influente la nivel europene, deci trebuie să mergem împreună. Trebuie să sprijinim şi Bulgaria care întâmpină multe dificultăţi, inclusiv relaţia cu Olanda,  componentele ce ţin de statul de drept, componentele politice locale şi problema a frontierei cu Turcia. Nu este simplu şi nu sunt uşor de rezolvat anul acesta aceste probleme pe care le întâmpină statul vecin. Cu toate acestea sunt şi state care sunt în continuare în Spaţiul Schengen şi care, aşa cum arată şi raportul Comisiei Europene, nu respectă în integralitate criteriile Schengen, deci în consecinţă vorbim de o decizie politică, care trebuie să conducă la un rezultat pozitiv pentru ţara noastră şi pentru asta trebuie să presăm pe toate posibile”, a explicat Victor Negrescu, citat de News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în cadrul unui miting electoral desfăşurat în weekend, că tranziţia energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică......
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de ...
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...