Negriţoiu despre RCA: Notificările transmise de asigurători privind modificări de tarife nu confirmă creşterile din piaţă

Notificările transmise Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ de către societăţile de asigurări privind modificările de tarife RCA (asigurarea de răspundere civilă auto - n.r.) pentru 2015 nu confirmă 'nici pe departe' creşterile de preţ din piaţă, a declarat pentru Agerpres preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 12:29
Negriţoiu despre RCA: Notificările transmise de asigurători privind modificări de tarife nu confirmă creşterile din piaţă

‘Dintr-o vedere preliminară, nu avem încă o analiză a tuturor notificărilor, ele nu confirmă nici pe departe creşterile de preţ care ne vin din piaţă. Nu confirmă. Aceste notificări în orice caz nu se duc la 30%. Trebuie să intrăm să vedem mai în detaliu pe grupe de vârstă. Culmea este că avem şi scăderi. Noi vrem să încheiem această analiză spre sfârşitul lunii, mai ales că noi avem posibilitatea să cerem explicaţii suplimentare, să cerem modelele care stau la baza acestor calcule, chiar să le returnăm şi să solicităm să le refacă’, a afirmat oficialul ASF.

Negriţoiu a explicat că preţurile poliţelor RCA nu sunt aprobate de ASF, dar autoritatea de supraveghere se uită la modelele actuariale pe care le folosesc companiile de asigurări.

‘Nu noi aprobăm, dar noi ne uităm la modele actuariale pe care le folosesc. Şi atunci, combinat cu relaxarea pe care am introdus-o (modificarea Normei RCA nr. 23/ 2014 – n.r.), care ar trebui să aibă efect, le dăm posibilitatea, pentru că norma noastră a introdus prevederi mai rigide pe segmente, şi atunci de dăm posibilitatea să lucreze între segmente şi să reducă diferenţele, să aplatizeze’, a mai spus preşedintele ASF.

Pe 14 ianuarie, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a hotărât modificarea Normei RCA nr. 23/ 2014 prin abrogarea prevederilor articolului 21, alineatul 1, care stipulează obligaţia asigurătorilor de a stabili tarife de primă RCA, astfel încât să fie acoperite toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor de asigurare pe acest segment. Această prevedere a fost adesea invocată ca factor de stimulare a creşterii tarifelor

Totodată, tarifele de primă nu vor putea fi modificate decât după minimum 6 luni (faţă de 12 luni anterior), cu excepţia indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri. Amendamentele aduse Normei RCA nr.23/ 2014 vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

‘Este o primă măsură destinată normalizării situaţiei în cazul tarifelor RCA; flexibilizăm cadrul de reglementare pentru a oferi societăţilor de asigurare libertatea de a îşi optimiza portofoliile şi de a atenua diferenţele mari existente în acest moment’, a declarat pe 14 ianuarie, într-un comunicat al ASF, preşedintele Mişu Negriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...