Nelu Iordache ar fi înşelat BCR cu 15,7 milioane de euro

Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a înşelat BCR un 15,7 milioane de euro, bani pe care i-a luat pentru proiectul primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad folosind acte false şi le-a ascuns asociaţilor celorlalte două firme partenere cum a obţinut finanţarea.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 14:44
Nelu Iordache ar fi înşelat BCR cu 15,7 milioane de euro

Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor primite pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Procurorii îl acuză pe Nelu Iordache că a înşelat atât Banca Comercială Română, cât şi partenerii de afaceri, firmele din asocierea Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia E Construcao SA – SC Donrep Construct SRL, atunci când a participat la licitaţia pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad.

Potrivit rechizitoriului trimis de procurori Tribunalului Bucureşti, instanţa care va judeca dosarul, pentru a îndeplini condiţiile de participare la licitaţia organizată de CNADNR SA, Romstrade avea nevoie de susţinerea celor două firme partenere.

„În acest scop, inculpatul Nelu Iordache i-a indus în eroare pe reprezentanţii celor două societăţi cu privire la modalitatea în care a asigurat finanţarea proiectului, ascunzându-le faptul că a încheiat un contract de finanţare cu BCR şi a cesionat toate veniturile asocierii, fără acordul lor. Astfel, sumelor cuvenite nu au mai fost virate în conturile asociaţilor. Pentru a justifica acest lucru, inculpatul s-a prevalat de secretul bancar şi a invocat presupusul refuz al BCR de a le efectua plăţi în lipsa unor scrisori de garanţie emise în formatul şi condiţiile stabilite de bancă despre care susţinea că le respingea toate scrisorile de garanţie”, au arătat procurorii în documentul citat.

Pentru realizarea lucrărilor contractate, Nelu Iordache a semnat cu BCR un contract de facilitate de credit, în baza căruia s-a obligat să direcţioneze toate încasările din contractele atribuite în urma licitaţiei privind proiectul Coridorul IV – Tronsonul Nădlac – Arad prin conturile deschise la BCR şi să cedeze în favoarea băncii toate drepturile de încasare ce provin din contragaranţiile emise de către partenerii de asociere, susţin procurorii.

Ca să poată obţine acest credit, Nelu Iordache a prezentat la BCR documente false din care rezulta că este împuternicit de „Membrii AGA” să semneze cu banca acest contract.

Procurorii susţin că Nelu Iordache a înşelat BCR prezentând la plată facturi şi centralizatoare de plată fictive, contracte de vânzare-cumpărare terenuri cu semnături false, hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor cu semnături falsificate, folosind totodată facilitatea de creditare pe documente de livrare.

„Astfel, pentru a obţine acordarea facilităţii de credit pe documente de livrare, inculpatul Iordache Nelu i-a indus în eroare reprezentanţii BCR, declarând în fals că are un titlu valabil asupra creanţei rezultată dintr-o factură emisă către CNADNR SA, toate acestea în condiţiile în care cunoştea că factura nu a fost aprobată de CNADNR SA şi a fost returnată către SC Romstrade SRL”, notează anchetatorii în actul de sesizare a instanţei.

Totodată, pentru ca BCR să nu suspende plăţile şi să nu-i calculeze penalităţi contractuale, Nelu Iordache a prezentat în numele Romstrade o adresă falsificată din care rezulta că factura este înregistrată la CNADNR împreună cu situaţia de lucrări confirmată, iar plata va fi făcută până la 31 decembrie 2011.

Procurorii îl mai acuză pe Nelu Iordache că, în perioada iunie 2011 – noiembrie 2012, în calitate de administrator al SC Romstrade SRL, şi-a însuşit nelegal 79.624.828 de lei, după ce a semnat, personal sau prin împuternicit, 136 de dispoziţii de plată potrivit cărora banii reprezintă avans pentru achiziţia de terenuri. O parte din aceşti bani, respectiv 9.861.000 de lei, erau din avansul obţinut de SC Romstrade SRL prin contractul de construire a autostrăzii Nădlac – Arad.

CNADNR SA s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 1.113.180.217,03 lei, reprezentând corecţii, garanţie de bună execuţie şi penalităţi calculate pentru valoarea avansului nerecuperat, de 555.972 de lei.

Banca Comercială Română cere instanţei să dispună restituirea sumei de 69.298.785,36 lei (15,75 milioane euro), prejudiciul care ar fi fost produs în urma încheierii şi derulării contractului de facilitate de credit cu firma lui Nelu Iordache.

Şi firmele partenere s-au constituit părţi civile în cauză, firma Monteadriano Engenharia E Construcao cerând recuperarea prejudiciului de 5.512.611,65 lei, iar SC Donrep Construct urmând să precizeze în faţa instanţei pretenţiile.

Romstrade SRL, prin lichidatorul judiciar, este parte civilă în dosar şi va menţiona la termenele din dosar ce prejudiciu a fost produs firmei de Nelu Iordache prin delapidare şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe terenuri aparţinând lui Nelu Iordache în valoare de 7.873.486 de lei, pentru recuperarea prejudiciului.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (61 de acte materiale), utilizarea cu rea-credinţă a creditului societăţii, în formă continuată (trei acte materiale), delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (136 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (20 acte materiale de instigare şi şapte de autorat), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (35 de acte materiale, din care 20 de acte materiale de autorat şi 15 acte materiale de instigare), două infracţiuni de spălare de bani, în formă continuată, două infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, dintre care una în formă continuată.

Dosarul a fost trimis vineri la Tribunalul Bucureşti, instanţa dispunând ca Nelu Iordache să fie judecat în arest. Primul termen al procesului a fost stabilit de instanţă la 20 mai.

Nelu Iordache este în arest din 2 decembrie 2012.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Anchetatorii au arătat, în documentul citat, că suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA „a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Arabia Saudită va investi peste un miliard de dolari în iniţiative de mediu
Arabia Saudită va investi peste un miliard de dolari în iniţiative de mediu
Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei, a anunţat luni că doreşte să investească peste un miliard ...
Profitul TeraPlast s-a majorat cu 41% față de primele 9 luni din 2020
Profitul TeraPlast s-a majorat cu 41% față de primele 9 luni din 2020
Grupul TeraPlast a înregistrat un profit net de 43,3 milioane de lei în primele 9 luni ale anului, în creştere cu 41% ...
Curtea Supremă din Croația confirmă condamnarea directorului general al grupului ungar MOL
Curtea Supremă din Croația confirmă condamnarea directorului general al grupului ungar MOL
Curtea Supremă de Justiţie din Croaţia a confirmat astăzi o decizie anterioară a unui tribunal, care în primă instanţă ...