Nelu Iordache pierde încă două contracte cu statul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat încă două contacte cu Romstrade, compania controlată de Nelu Iordache.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 12:01
Nelu Iordache pierde încă două contracte cu statul

Este vorba despre contractele de modernizare DN5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, km 7+573 – km 19+220, semnat între CNADNR SA şi SC Romstrade SRL, în data de 22 martie 2011 şi construcţia variantei de ocolire a Municipiului Caracal, semnat între CNADNR SA şi SC Romstrade SRL în data de 31 ianuarie 2011.

Decizia de transmitere a Înştiinţărilor de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv:

  • progresul fizic realizat redus faţă de progresul fizic planificat;
  • neîndeplinirea Notificării de remediere referitoare la recuperarea întârzierilor şi nerespectarea Angajamentului Ferm de recuperare a acestor întârzieri;
  • nerespectarea termenelor asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă din contract;
  • imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale şi de a finaliza toate lucrările până la expirarea Duratei de execuţie a lucrărilor.

Recent, CNADNR a mai reziliat două contracte semnate cu Romstrade:  DN 6 Alexandria – Craiova şi unul dintre cele două tronsoane ale autostrăzii Nădlac-Arad, de pe coridorul IV paneuropean.

Omul de afaceri Nelu Iordache, reţinut sâmbătă de DNA în dosarul în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, a fost arestat preventiv, duminică, de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a admis astfel propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Apărarea lui Nelu Iordache a arătat la Tribunalul Bucureşti, înainte de anunţarea deciziei, că omul de afaceri nu poate fi acuzat de deturnare de fonduri europene, pentru că banii luaţi de acesta pentru proiectul din dosarul în care este cercetat au făcut parte din bugetul naţional al statului, şi nu din cel al UE.

Potrivit avocaţilor, Iordache nu se face vinovat de deturnare sau schimbare a destinaţiei unor fonduri UE.

Unul dintre avocaţi a arătat, la ieşirea din tribunal, că sumele de bani au fost luate în iunie 2011, iar cererea de rambursare a fondurilor de către Comisia Europeană s-ar fi făcut de-abia la sfârşitul lui octombrie 2011.

În acest context, avocatul a spus că, în opinia apărării, Nelu Iordache nu s-ar face vinovat de faptele de care îl acuză procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Întrebat dacă procurorii DNA au greşit încadrând faptele la deturnare de fonduri europene, avocatul nu a dorit să comenteze, precizând doar că susţinerile sale reprezintă opinia apărării.

Pentru judecarea solicitării DNA de arestare preventivă, Nelu Iordache a fost adus la tribunal, duminică dimineaţă, din arestul Poliţiei Capitalei.

Iordache a fost reţinut, sâmbătă seară, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat din nou de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a fost convocat din nou la audieri, sâmbătă dimineaţă, aceastea durând câteva ore. În urma audierilor, procurorii anticorupţie au decis să emită o ordonanţă de reţinere de 24 de ore pentru omul de afaceri.

DNA a precizat, sâmbătă seară, că în urma extinderii cercetărilor, Iordache este urmărit penal şi pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă cele trei infracţiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare.

„Prin Ordonanțele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credință a creditului societății, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani”, s-a arătat într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cea mai mare parte, și anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăților în care era direct interesat, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă, susţin anchetatorii.

„O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte. În ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative. Banii au fost folosiți fie pentru rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii”, s-a mai precizat în comunicat.

Procurorii mai spun că, pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, Nelu Iordache ar fi trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi, banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii, mai spun procurorii.

„Activitatea infracțională a fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită”, a mai arătat DNA.

Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obţinut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.

În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.

În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, 1.623 de salariaţi.

Nelu Iordache a figurat în ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...