Nelu Tătaru: Vrem ca de anul viitor întreg personalul din spitalele de stat să fie remunerat după aceeași grilă de salarizare

Economica.net
22 10. 2020
nelu2_85998100_35721700

„Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat într-un comunicat de presă.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.

Potrivit sursei citate, ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar.

„Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS”, se mai arată în comunicat.