Nemții de la E.On vând rețeaua de gaze din Cehia, se concentrează pe “verde”. Au rețea de gaze și în România

Grupul german E.ON, prezent și în România, semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă, potrivit unui anunț al companiei.
Mihai Nicuţ - vin, 05 sept. 2025, 18:23
Nemții de la E.On vând rețeaua de gaze din Cehia, se concentrează pe “verde”. Au rețea de gaze și în România

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către GasNet, o companie din Grupul ČEZ.

Gas Distribution operează rețeaua de gaze din Boemia de Sud și din unele părți ale Regiunii Vysočina. Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare.

„Acest pas ne permite să impulsionăm în continuare tranziția către energie verde în Europa, în calitate de lider, și să continuăm să urmărim obiectivele noastre ambițioase de creștere și investiții. Vreau să le mulțumesc sincer tuturor angajaților companiei pentru angajamentul lor remarcabil și munca valoroasă”, a declarat Thomas König, COO Networks al E.ON SE.

Gas Distribution administrează o rețea de 4.600 de kilometri de conducte de gaz, cu un total de 111.000 de puncte de consum, are aproximativ 120 de angajați și a distribuit 2,8 TWh de gaze în 2024. GasNet administrează o rețea de 65.000 de kilometri de conducte, are peste 2.200 de angajați, deservește aproximativ 2,2 milioane de puncte de consum și a distribuit peste 59 TWh de gaze anul trecut.

E.On are rețea de distribuție și în România

E.On are în România afaceri în furnizarea de energie și gaze dar, prin Delgaz Grid, operează și o rețea de distribuție a gazelor și una de distribuție a energiei electrice din România.

Grupul german E.On a anunțat, în decembrie 2024, că a ajuns la un acord cu compania ungară MVM, cu capital majoritar de stat, pentru vânzarea diviziei de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON din România și a firmei de servicii E.ON Asist Complet. Tranzacția era preconizată să se încheie în prima jumătate a anului 2025, iar valoarea ei nu a fost dezvăluită, dar surse din piață au arătat că este vorba despre 200-210 milioane de euro. Tranzacția a fost blocată însă, momentan, de Guvern, care a transmis-o pentru analiză Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de circa 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...