Nemţii nu înţeleg resentimentul ţărilor aflate în criză faţă de ei

Rudolf Winkel, un laborant în vârstă de 58 de ani originar din Lörrach (sud-vest), care este în trecere prin capitala germană, nu înţelege de ce Germania, cel mai mare contributor la planurile de ajutor europene, este considerată „vinovată”.

Germania este acuzată că este inflexibilă în exigenţele sale cu privire la austeritatea bugetară sau că tergiversează acceptarea creşterii ajutoarelor, agravând de facto criza, potrivit unora. În consecinţă, drapelul german şi imaginea cancelarului Angela Merkel în uniformă nazistă au fost arse pe străzile din Atena.

„Se înşală”, afirmă el. „Noi suntem cei care ajutăm”, adaugă soţia sa, Monika. Cei doi nu ezită să compare această atitudine cu escrocheriile ale căror victime susţin că au fost de mai multe ori în timpul croazierelor pe Mediterana. „Este o problemă de mentalitate”.

Acest sentiment este împărtăşit de mulţi germani, chiar în rândul celor mai tineri veniţi cu sutele de mii pentru a încuraja Germania în partida cu Olanda, în faţa Porţii Brandebourg.

„Este bine să scoţi bani pentru a ajuta ţările în criză dar să fii luat drept naiv, nu este prea plăcut”, afirmă Miriam Schikora, în vârstă de 24 de ani, studentă la construcţii.

„Ei trebuie să îndeplinească partea cea mai mare a muncii, noi nu putem decât să îi susţinem”, a adăugat ea.

La sfârşitul lui 2011, Germania, prima economie a zonei euro şi primul contributor la planurile de ajutor europene, a virat în total 20 de miliarde de euro Greciei, Irlandei şi Portugaliei. Aceşti bani îi vor fi restituiţi cu dobândă, cu excepţia cazului în care aceste state intră în faliment.

Berlinul participă cu 22 de miliarde de euro la fondurile proprii ale MES, fondul de ajutor permanent european, şi furnizează garanţii care influenţează nivelul datoriei sale.

Totuşi sunt rari cei care pun la îndoială o conducere care a inspirat mai multe acorduri încheiate la Bruxelles, între care faimoasa „regulă de aur” care impune disciplina bugetară.

„Europa are nevoie de un motor puternic care trebuie încredinţat uneia sau mai multor ţări”, apreciază Sebastian Weis, în vârstă de aproximativ 30 de ani şi „salariat al unei companii mari”.

Ca majoritatea concetăţenilor săi, el aprobă dogma austerităţii apărate de Merkel şi de ministrul său de Finanţe Wolfgang Schäuble, care cere aproape zilnic ca statele în criză să „îşi facă temele”.

„Este ca o bancă ce acordă un credit, ea vrea ceva înapoi”, afirmă el.

„Germanii ar face mai bine să se ocupe de problemele lor, în loc să se implice pentru alte ţări”, apreciază un pensionar originar din Berlinul de Est, care susţine că are „o pensie frumuşică” dar vrea să rămână anonim.

„Aceste miliarde ar trebui investite în creşe, şcoli, drumuri. Toate aceste bogăţii vin totuşi de la contribuabilii germani”, afirmă el.

Imaginea Germaniei poate fi degradată în unele ţări străine, dar germanii chestionaţi nu văd de ce nu şi-ar mai petrece acolo vacanţele.

„Nu suntem ameninţaţi”, asigură Monika Winkel. „Germanii aduc bani, suntem adeseori mai bine primiţi decât turiştii de alte naţionalităţi”, adaugă Lars Mecking, în vârstă de 31 de ani, consilier la o agenţie pentru forţele de muncă originar din Dorsten (vest).

Guvernul este însă destul de îngrijorat, lansând la sfârşitul lui februarie un plan de comunicare pentru a lupta împotriva reapariţiei „vechilor prejudecăţi” ale unei ţări „superputernice” în Europa.