Nepalul a emis un număr record de autorizații pentru escaladarea Everestului

09 05. 2026
Mt._Everest_from_Gokyo_Ri_November_5,_2012

Până pe 8 mai, Nepalul a emis 492 de permise doar pentru Everest, echivalentul unor venituri de 7,1 milioane de dolari, potrivit Departamentului de Turism (DoT). Recordul anterior datează din 2023, când au fost emise 478 de permise pentru vârful Everest. Anul trecut, autorităţile nepaleze au emis 468 de permise.

În total, 1.134 de permise de escaladă au fost emise pentru cele 30 de vârfuri în sezonul care urmează, echivalentul unor încasări record de peste 8,3 milioane de dolari.

”În ciuda protestelor generaţiei Z şi a războiului Israel-Iran, un număr record de alpinişti au primit permise în acest sezon. E ceva istoric”, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al DoT, Himal Gautam.

În septembrie, Nepalul a fost zguduit de un protest al tinerilor care, în urma dorinţei autorităţilor de a le interzice accesul la reţelele de socializare, au ieşit cu zecile de mii pe străzi, denunţând corupţia şi nepotismul generalizate. Cel puţin 76 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste proteste aşa-zise ale generaţiei Z.

Potrivit articolelor apărute în presa din Nepal, motivul numărului record de permise emise este faptul că China a închis ascensiunea pe Everest dinspre versantul tibetan. Oficialii din Nepal spun că cele mai multe cereri au venit anul acesta din China, urmată de SUA şi India.

Creşterea numărului de alpinişti se aşteaptă să stimuleze economia Nepalului, însă sunt şi voci care se tem de ambuteiaje pe Everest din cauza pregătirilor întârziate pentru sezonul estival.

În trecut, din cauza aglomeraţiei produse în zona de vârf, alpiniştii au fost nevoiţi să aştepte ore întregi în aşa numita ”zonă a morţii”, unde concentraţia de oxigen este scăzută, ceea ce a contribuit la decese care, potrivit unor alpinişti şi experţi, puteau fi prevenite.

În comparaţie cu anii anteriori, primăvara aceasta, prima ascensiune a fost întârziată cu aproape două săptămâni din cauza stării instabile a gheţii, vremii nefavorabile, problemelor logistice şi a unei dispute legată de utilizarea dronelor.

Cu toate acestea, Himal Gautam a spus că sezonul se defăşoară conform planului.

Sursa foto: Wikipedia