NEPI a început construcţia la cel mai mare mall din Timişoara

Fondul sud-african de investiţii NEPI a demarat în Timişoara lucrările la un nou mall regional, care va domina zona de sud a oraşului. 
Economica.net - mie, 11 mart. 2015, 12:44
NEPI a început construcţia la cel mai mare mall din Timişoara

Noul mall de pe strada Şagului va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 metri pătraţi. Mulţi dintre partenerii NEPI, prezenţi în celelate centre comerciale din ţară, se vor regăsi şi în proiectul dezvoltat în Timişoara. Fondul de investiţii a cumpărat anul trecut terenul fostei fabrici Dermatina din Timişoara, de la fraţii Emil şi Marius Cristescu.

Singurul mall modern din Timișoara este Iulius, care are o suprafață închiriabilă de 66.500 mp, potrivit datelor DTZ Echinox, deşi mai mulţi dezvoltatori au avut planuri de ridicare a unor malluri în oraşul de pe Bega înainte de criză. 

Cele mai multe malluri au fost construite în orașele unde puterea de cumpărare este ridicată, precum București. Aici, Produsul Intern Brut (PIB) ajunge la aproape 15.000 de euro. Dezvoltatorii au ignorat orașe cu un PIB semnificativ mai mare, precum Braşov sau Timişoara. Dacă excludem Bucureștiul și Ilfovul, singurul oraș din provincie cu cel mai mare PIB, 8.000 de euro/ cap de locuitor și cu cele mai puține malluri este Timișoara, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers.

Cu ce vine noul mall 

Unul dintre principalele puncte de atracţie al noului mall va fi cinematograful dezvoltat de Cinema City. Multiplex-ul cuprinde în total 14 săli digitale performante, cu o capacitate sporită, dintre care 1 sală dotată cu tehnologia 4Dx. Noua sală dedicată acestei tehnologii va include scaune hi-tech mobile și efecte speciale sincronizate cu acțiunea de pe ecran, precum vânt, ceață, fulgere, baloane de săpun, ploaie și mirosuri, atât pentru filme în format 2D, cât și 3D.

Cu o capacitate totală de 2.400 de locuri şi o suprafaţă de 4.000 mp, noul cinematograf Cinema City va deveni cel mai mare multiplex din afara Capitalei.

Proiectul va cuprinde zone generoase de entertainment şi food court, unde timişorenii vor putea alege dintr-o varietate de posibilităţi de distracţie şi petrecere a timpului liber. În plus, copiilor li se pregăteşte cel mai mare şi complex spaţiu de joacă din oraş. În interiorul mall-ului va fi dezvoltat un patinoar şi un nou centru de fitness.

Carrefour va deschide în noul mall din Timişoara primul şi singurul hypermarket din zona de vest a ţării. Magazinul se va întinde pe o suprafaţă de 10.000 mp.

Din portofoliul NEPI fac parte Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia şi Slovacia. Pe 23 aprilie 2015, NEPI va inaugura Mega Mall, cel mai nou mall din Bucureşti, care promite vizitatorilor săi o experienţă unică de cumpărături şi petrecere a timpului liber. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Cine mai avea planuri să construiască malluri la Timișoara

Fortress Gate trebuia să fie un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 21.000 mp. În 2009, lituanienii de la Europa Group au vândut proiectul către Cerealcom Timiş, controlată de Mioara Simcelescu, care intenţionează să construiască un hotel de cinci stele.

Şi omul de afaceri Ion Ţiriac anunța investiții într-un mall – Civis Center Timişoara, de 65.000 de mp, în parteneriat cu spaniolii de la Riofisa. Valoarea proiectului urma să fie de 150 de milioane de euro.

Cei de la Gruppo Policentro vroiau să dezvolte un complex amplu – Policentro, însă proiectul este îngheţat din 2008.

Timişoara Outlet Village urma să fie dezvoltat de italienii de la Promos Brescia, care vroiau să construiască un outlet cu o suprafaţă închiriabilă de 25.000 mp şi cu 130 de magazine.

Timişoara Shopping City este un mall care trebuia construit la patru kilometri de oraş, în partea de nord şi care ar fi trebuit să aibă o suprafaţă închiriabilă de 30.000 mp.

Te-ar mai putea interesa și
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi doar 7,2% din rezidenţii UE au făcut achiziţii online de cărţi......
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună în transparenţă, imediat după ...
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă ...