NEPI Rockcastle vede o revenire aproape completă de la efectele pandemiei. Vânzările chiriașilor, peste nivelul din 2019

NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri și centre comerciale din România, vede o revenire aproape completă de la efectele pandemiei Covid-19 și a anunțat că investește 37 de milioane de euro în montarea de panouri fotovoltaice pe 30 de malluri din România.
Andrada Ghira - vin, 20 mai 2022, 09:24
NEPI Rockcastle vede o revenire aproape completă de la efectele pandemiei. Vânzările chiriașilor, peste nivelul din 2019

NEPI Rockcastle a anunțat că vânzările chiriașilor, fără cele ale hipermarketurilor, au fost cu 53% mai mari în primul trimestru din acest an față de primele trei luni din 2021, iar pentru lunile februarie și martie, vânzările, chiar dacă în creștere ușoara, le-au depășit pe cele realizate în primul trimestru din 2019, ceea ce indică o revenire la nivelul de dinaintea pandemiei, potrivit raportului financiar al NEPI Rockcastle pentru primul trimestru din acest an.

S-au înregistrat creșteri ale vânzărilor pe toate categoriile, mai puțin pe segmentele de îmbrăcăminte și divertisment. Cele mai performante categorii au fost cele pentru sănătate și înfrumusețare, unde vânzările au crescut cu 19% și electronice, unde creșterea a fost de 20%.

Revenirea completă în vânzări, și chiar peste nivelul din 2019, se datorează unei creșteri puternice a coșului de cumpărături, cu 26% mai mult în primul trimestru din acest an față de 2019.

“Rezultatele operaționale pentru primele luni din 2022 indică o revenire aproape completă de la efectele pandemiei Covid-19. Clienții s-au întors pe măsură ce restricțiile au fost ridicate și suntem impresionați că majoritatea chiriașilor au înregistrat cifre de afaceri similare celor din 2019. Cu toate acestea, au apărut noi provocări, conflictul militar devastator din Ucraina și creșterea inflației. Din fericire, afacerea nu a suferit impact negativ direct, dar continuăm să monitorizăm atent situația”, se mai arată în raportul NEPI Rockcastle.

NEPI Rockcastle pune panouri fotovoltaice pe malluri

Cheltuielile operaționale ale NEPI Rockcastle au crescut cu 47% în primul trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii inflației și a prețurilor mai mari la energie. Oficialii companiei se așteaptă ca acest trend să continue și anul acesta, mai ales dacă războiul din Ucraina nu se încheie.

Una dintre măsurile luate pentru a reduce din prețul mare la energie este programul de instalare a panourilor fotovoltaice pe 30 de centre comerciale din România, care vor produce energie până la sfârșitul anului viitor. Investiția în acest proiect este de 37 de milioane de euro.

Venitul net operațional a fost de 95 de milioane de euro, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, și asta în mare parte datorită concesiilor mai mici făcute anul acesta, de circa 300.000 de euro, față de 24,6 milioane de euro T1 din 2021.

NEPI Rockcastle avea la finele lunii martie lichidități de un miliard de euro, inclusiv 620 de milioane de euro din credite disponibile. Gadul de îndatorare este de 32,5%.

Compania mai are în dezvoltare sau în stadiu de autorizare proiecte în valoare de 610 milioane de euro, din care 32 de milioane au fost cheltuite în primele trei luni din acest an. Au fost demarate lucrările de construcție la mallul din Craiova și la extinderea Promenda Mall din București.

Dezvoltatorul a cumpărat în luna februarie un teren de 17 hectare de pe strada Portului din Galați, pentru un proiect imobiliar mixt.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...