Neptun Deep – OMV Petrom anunţă mai multe acorduri pentru gazele din Marea Neagră, pe lângă contractul cu gigantul german Uniper, înainte de debutul livrărilor, în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras noi cumpărători, susţine operatorul OMV Petrom SA.
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 16:33
Neptun Deep - OMV Petrom anunţă mai multe acorduri pentru gazele din Marea Neagră, pe lângă contractul cu gigantul german Uniper, înainte de debutul livrărilor, în 2027

Compania, care şi-a propus să livreze primele cantităţi de gaze de la proiectul Neptun Deep în 2027, a încheiat recent „mai multe” acorduri şi, de asemenea, a semnat un contract cu grupul german de utilităţi Uniper SE, a declarat directorul general de la OMV Petrom, Christina Verchere, într-un interviu pentru Bloomberg.

„Existe unele pieţe din Europa foarte coapte pentru asta”, a declarat miercuri Christina Verchere cu ocazia conferinţei Gastech de la Milano. „Cumpărătorii sunt interesaţi să îşi diversifice portofoliile. Nimeni nu îşi mai pune toate ouăle într-un singur coş”, a adăugat Verchere, conform Agerpres.

Proiectul Neptun Deep va ajuta la aprovizionare cu gaze a României şi a altor ţări, într-un moment în care UE se îndreaptă treptat spre eliminarea importurilor de energie din Rusia. Producţia proprie de gaze a Europei este în scădere rapidă din cauza îmbătrânirii zăcămintelor, iar cererea rămâne stabilă, în pofida avansului regenerabilelor.

Verchere a spus că gazele de la Neptun Deep vor avea un preţ competitiv, chiar dacă Europa a promis să îşi majoreze importurile de gaze lichefiate din SUA, în conformitate cu un recent acord comercial convenit cu administraţia Trump.

„Nu avem nevoie să ne îngheţăm produsul şi să îl punem pe o navă. Îl punem direct pe piaţa europeană şi amprenta noastră operaţională de CO2 este redusă comparativ cu cea a gazelor lichefiate”, a precizat directorul OMV Petrom SA.

Verchere nu a dorit să dezvăluie care sunt companiile cu care poartă negocieri OMV Petrom SA, dar a spus că va exista o anumită flexibilitate cu privire la ce cantităţi de gaze vor fi vândute în cadrul acordurilor pe termen lung şi ce cantităţi vor fi păstrate pentru a fi vândute pe piaţa spot.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică şi a maselor plastice de......
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 112,84 ...
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie de finanțare pe termen lung
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie ...
Finanţarea dedicată fermierilor români nu este adaptată nevoilor acestora din punct de vedere al duratei, fermele având ...