NEPTUN SA şi SOCERAM SA din Câmpina suspendă activitatea pe 15 martie: „Şi noi vrem autostrăzi!”

Pe 15 martie 2019, la ora 15.00, societăţile Neptun SA şi Soceram SA din Câmpina îşi vor întrerupe activitatea, timp de 15 minute, în semn de solidaritate cu omul de afaceri din Suceava, care a construit din banii săi un metru de autostradă, protestând astfel faţă de dezinteresul autorităţilor. 
Economica.net - mar, 05 mart. 2019, 07:54
NEPTUN SA şi SOCERAM SA din Câmpina suspendă activitatea pe 15 martie:

„Este un protest de solidaritate pentru că, asemeni lui Ștefan Mandachi, și noi suntem nemulțumiți de lipsa de interes a autorităților față de construcția de autostrăzi în România. Noi vrem autostrada Ploiești – Brașov, despre care se vorbește de atâta vreme, dar nu se face nimic!”, se menționează în comunicatul de presă remis de Neptun SA și Soceram SA.

Omul de afaceri Ștefan Mandachi, din Suceava, deținător al unui lanț de magazine de tip fast-food, a construit singurul metru de autostradă din Moldova, undeva între Voroneț și Putna și îl va inaugura pe 15 martie, la ora 15.00. Bucățica de autostradă a fost construită de o firmă de specialitate și a costat 4.500 euro. O investiție simbolică, realizată în șapte ore cu 17 muncitori. Inițiativa tânărului afacerist sucevean este un protest față de lipsa autostrăzilor din Moldova și întreaga țară și, tot în semn de protest, Ștefan Mandachi a anunțat că va întrerupe activitatea în fast-food-urile sale pe 15 martie, ora 15.00, timp de 15 minute.

La Câmpina, societățile Neptun SA și Soceram SA își vor manifesta solidaritatea cu gestul suceveanului, suspendând activitatea în aceeași zi și la aceeași oră. „Drumurile naționale sunt sufocate, pierdem timp prețios, pierdem ore și zile din viața noastră în coloane nesfârșite. Șoselele noastre sunt cele mai periculoase din Europa, mii de oameni mor în fiecare an în accidente rutiere din cauza acestei infrastructuri precare. Avem nevoie de autostrăzi pentru a salva vieți, dar și pentru că o infrastructură bună ajută enorm la o dezvoltare economică reală a acestei țări. Ne solidarizăm cu protestul inițiat la Suceava și tragem și noi un semnal de alarmă în fața autorităților „, se mai precizează în comunicatul societăților câmpinene Neptun SA și Soceram SA.

Te-ar mai putea interesa și
41 de kilometri de linii de tramvai sunt acum în reabilitare în București. Unde a început așternerea asfaltului
41 de kilometri de linii de tramvai sunt acum în reabilitare în București. Unde a început așternerea asfaltului
Primăria Municipiului București (PMB) prezintă vineri imagini de pe un șantier de reabilitare linii de tramvai, unde a început așternerea asfaltului. În total, se lucrează la modernizarea a......
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 210 milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 210 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Trump avertizează Rusia și China să nu se implice în războiul cu Iranul
Trump avertizează Rusia și China să nu se implice în războiul cu Iranul
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu crede că Rusia şi China "participă" la conflictul în desfăşurare ...
Tribunalul București a luat o decizie în privința celor trei directori din industria de apărare acuzați de corupție. DNA ceruse arest preventiv
Tribunalul București a luat o decizie în privința celor trei directori din industria de apărare acuzați de corupție. ...
Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie să fie plasaţi ...