Nestle a început să transporte lapte praf cu avionul din Europa în SUA

Grupul elveţian Nestle SA a anunţat marţi că a început să transporte, cu avionul, lapte praf pentru bebeluşi din Ţările de Jos şi Elveţia în SUA, ca răspuns la criza de lapte praf din supermarketurile din SUA, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 12:30
Nestle a început să transporte lapte praf cu avionul din Europa în SUA

Într-un comunicat de presă, Nestle a precizat că a început să aducă lapte praf marca Gerber din Ţările de Jos precum şi lapte praf marca Alfamino din Elveţia în SUA, scrie Agerpres.

„Am decis să dăm prioritate acestor produse pentru că ele răspund unui scop medical vital deoarece sunt destinate bebeluşilor cu alergie la proteine din laptele de vacă. Ambele produse sunt deja importate dar am decis să urgentăm livrările pe calea aerului pentru a răspunde la nevoile urgente”, a precizat Nestle.

O serie de retaileri americani, inclusiv Target Corp, CVS Health Corp şi Walgreens Boots Alliance, au anunţat recent că au limitat achiziţiile de lapte praf pentru bebeluşi din cauza problemelor de aprovizionare. Aceste limitări vin după ce principalul furnizor din SUA, firma Abbott Laboratories, a decis în luna februarie să retragă de pe piaţă o serie de produse de lapte praf, inclusiv Similac, produse la fabrica sa din Michigan, după apariţia unor reclamaţii cu privire la infecţii bacteriene la bebeluşii care au consumat produsele.

Separat, producătorul britanic de bunuri de larg consum Reckitt Benckiser a anunţat şi el că a decis să majoreze producţia de lapte praf cu aproximativ 30% şi de asemenea să facă livrări mai frecvente către magazine pentru a contracara criza din supermarketurile din SUA.

Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, este prezentă în 189 de ţări din întreaga lume. Nestle oferă un portofoliu larg de produse şi servicii pentru oameni şi animale de companie, pentru tot parcursul vieţii. Cele peste 2000 de branduri ale Nestle includ nume emblematice precum Nescafe, Nespresso, Maggi şi Nido.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...