Neutralitatea Ucrainei după model suedez sau austriac: Moscova consideră posibil un compromis, Kievul respinge modelul

O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni îl discută în prezent, a anunţat miercuri Kremlinul, informează AFP.
AGERPRES - mie, 16 mart. 2022, 13:29
Neutralitatea Ucrainei după model suedez sau austriac: Moscova consideră posibil un compromis, Kievul respinge modelul

„Aceasta este de fapt opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată ca fiind cea a unui compromis”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că neutralitatea Ucrainei se află în centrul negocierilor ruso-ucrainene.

„Statutul neutru al Ucrainei face obiectul unor discuţii serioase şi acesta este în legătură cu garanţiile de securitate” pe care le cer în acelaşi timp Kievul şi Moscova, a spus Lavrov într-un interviu pentru mass-media rusă RBK. „Aceasta se discută în prezent în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care, cred eu, sunt aproape de un acord”, a adăugat Lavrov, dezvăluind în acelaşi timp că negocierile „nu sunt uşoare”.

Şeful echipei de negociatori a Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat la rândul său miercuri că negocierile sunt „lente şi dificile”, dând totodată asigurări că Kremlinul „vrea să se ajungă la pace cât mai repede posibil”.

Este vorba de o Ucraină „neutră”, a adăugat el, evocând de asemenea Austria şi Suedia ca model. Potrivit lui Medinski, problemele-cheie sunt statutul peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, şi al republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.

Statutul neutru al Ucrainei implică ca această ţară să renunţe la aderarea la NATO. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că va trebui „recunoscut” faptul că ţara sa nu va adera niciodată la Alianţa Atlanticului de Nord.

Acest dosar este unul dintre motivele avansate de Rusia pentru a justifica ofensiva sa în Ucraina, Moscova considerând NATO o ameninţare la adresa existenţei sale.

Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui „model de neutralitate suedez sau austriac” avansat de Moscova.

„Ucraina este acum în stare de război direct cu Rusia. În consecinţă, modelul (de neutralitate) nu poate fi decât ‘ucrainean'”, a declarat unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, în comentarii publicate de preşedinţie. El a precizat că Ucraina doreşte „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, garanţii ai căror semnatari să se angajeze să intervină de partea Ucrainei în caz de agresiune.

Potrivit lui Podoliak, „contradicţii profunde” persistă în negocierile ruso-ucrainene, care vor continua miercuri, dar un „compromis” este încă posibil.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...