New York, primul stat american care a înăsprit legislaţia privind armele de foc

Statul New York a devenit marţi primul stat american care şi-a consolidat legislaţia cu privire la armele de foc, anunţând că vrea să arate drumul de urmat restului ţării, după o lună de la masacrarea unor elevi minori la Newtown (Connecticut), relatează AFP.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 08:19
New York, primul stat american care a înăsprit legislaţia privind armele de foc

Legile din acest stat erau deja printre cele mai constrângătoare din Statele Unite, însă guvernatorul Andrew Cuomo le-a cerut aleşilor, luna trecută, să adopte „cea mai strictă lege din ţară cu privire la puştile de asalt”, pentru a „arăta (care este) calea” şi a „pune capăt nebuniei”.

Împotriva NRA, puternicul grup de lobby în favoarea armelor de foc, Senatul local majoritar republican a adoptat cu 43 de voturi pentru şi 18 împotriva noile restricţii, în noaptea de luni spre marţi. Camera majoritar democrată i-a urmat exemplul marţi după-amiaza (104-43), după mai multe ore de dezbateri aprinse.

Cuomo, citat uneori drept posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, a semnat legea imediat după aceea, declarându-se un „newyorkez mândru”, în urma acestei „realizări extraordinare”.

Această nouă lege extinde interdicţia puştilor de asalt la nivelul statului. Ea interzice încărcătoarele cu peste şapte gloanţe, intoduce ca obligatorie verificarea antecedentelor cumpărătorilor, inclusiv în cazul vânzărilor private şi al vânzărilor de muniţie.

Pentru a evita masacre ca cel de la Newtown – comis de un tânăr dezechilibrat mental puternic înarmat care a ucis 20 de copii şi şase adulţi, după care s-a sinucis, la 14 decembrie – personalul din domeniul sănătăţii va trebui să semnaleze pacienţii pe care îi consideră periculoşi. În cazul în care au acces la arme, acestea ar putea să fie confiscate.

National Rifle Association (NRA) s-a declarat imediat „indignată”, acuzând Legislativul local că a servit „ambiţiile politice prezidenţiale” ale lui Cuomo.

„Măsuri de control al armelor au eşuat, în trecut, şi nu vor avea un impact asupra securităţii publice şi infracţionalităţii”, a subliniat grupul într-un comunicat.

Alte două state americane cu guvernatori democraţi, Delaware şi Maryland au anunţat, săptămâna aceasta, că intenţionează să îşi înăsprească legislaţiile prin măsuri similare. Statul Connecticut reflectează, de asemenea, la acest lucru.

– O majoritate a americanilor este favorabilă interzicerii puştilor de asalt

Dezbaterea asupra armelor de foc continuă după masacrul de la Newtown, unul dintre cele mai grave comise vreodată într-o instituţie şcolară americană, şi unul dintre cele mai dureroase, având în vedere vârsta copiilor.

La nivel federal, bătălia pentru modificarea legislaţiei se anunţă, totuşi, deosebit de strânsă, într-un Congres extrem de polarizat, în care republicanii nu intenţionează să îi cedeze nimic preşedintelui Obama. NRA se opune, de asemenea, oricărei modificări.

Preşedintele democrat, care a cerut recomandări din partea vicepreşedintelui său Joe Biden, în urma atacului de la Newtown, urmează să îşi anunţe propunerile miercuri.

El susţine o interdicţie a puştilor de asalt, o limitare a capacităţii încărcătoarelor şi o verificare sistematică a antecedentelor cumpărătorilor, dar a recunoscut că anumite propuneri ar putea să eşueze în Congres.

Unele măsuri evocate, în special interdicţia puştilor de asalt – şi anume o lege care a existat în perioada 1994-2004, dar care nu a fost prelungită – par, totuşi, să aibă susţinerea unei majorităţi a americanilor, potrivit unor sondaje.

Aproximativ 55% dintre americani susţin această interdicţie, iar 40% se pronunţă împotrivă, potrivit Centrului pentru Cercetărio Pew. Un sondaj Washington Post/ABC News avansa un procentaj comparabil, de 58 la 39 la sută.

O imensă majoritate a americanilor (85% faţă de 12%), republicani şi democraţi, se pronunţă totodată, potrivit Pew, pentru o generalizare a verificărilor antecedentelor cumpărătorilor şi vor să împiedice accesul unei persoane dezechilibrate la arme (80% faţă de 16%).

Dar, subliniază Pew, consensul politic dispare imediat ce este vorba despre alte măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
România va cere Comisiei Europene să amâne închiderea definitivă a unui grup de cărbune de la CE Oltenia în această vară – surse. Adecvanța sistemului energetic ar fi afectată grav
România va cere Comisiei Europene să amâne închiderea definitivă a unui grup de cărbune de la CE Oltenia în această ...
În fața situației în care centrala de la Mintia nu va fi gata la iarnă, cea de la Iernut va funcționa doar în teste, și un reactor nuclear de la Cernavodă va fi oprit, Bucureștiul va......
Nouă șosea de mare viteză în România. Drumul Expres Buzău – Brăila a primit acord de mediu
Nouă șosea de mare viteză în România. Drumul Expres Buzău – Brăila a primit acord de mediu
Președintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), Raluca Giorgiana Dumitrescu (foto), a semnat ...
Lavrov l-a informat pe Rubio de decizia Moscovei de a ataca poziții din Kiev ale Armatei ucrainene
Lavrov l-a informat pe Rubio de decizia Moscovei de a ataca poziții din Kiev ale Armatei ucrainene
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei ...
Președintele Iranului Masoud Pezeshkia a dispus redeschiderea internetului
Președintele Iranului Masoud Pezeshkia a dispus redeschiderea internetului
Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis un ordin de redeschidere a accesului la internet internaţional, a relatat ...