New York Times dă în judecată Departamentul de Stat pentru a avea acces la e-mailurile trimise între Ambasada României și Hunter Biden

02 02. 2022
biden_41885700

NYT susține că Departamentul de Stat că nu a predat la timp documentele pe care le ceruse prin legea americană a liberului acces la informații (FOIA).

Unul dintre obiectivele procesului intentat de publicaţia americană este de a afla dacă diplomaţii ambasadei au făcut vreo favoare în numele unor antreprenori privaţi (inclusiv, probabil, a fiului preşedintelui) ce ar putea ridica semne de întrebare despre posibile conflicte de interese şi fapte de corupţie.

Acţiunea judiciară, deschisă în baza legii americane privind libertatea informaţiei (Freedom of Information Act – FOIA), urmăreşte de asemenea obţinerea de informaţii despre Rudy Giuliani, avocatul personal al fostului preşedinte republican Donald Trump, însărcinat de acesta din urmă să găsească informaţii compromiţătoare despre relaţiile de afaceri ale lui Hunter Biden în Ucraina.

Congresmeni republicani din Senatul SUA au căutat în anul 2020 fără succes dovezi că Joe Biden, pe vremea când era vicepreşedinte al SUA, s-a implicat în politicile Ucrainei în favoarea fiului său.

Într-un interviu acordat postului Fox News în octombrie 2019, Rudy Giuliani a menţionat mai multe ţări în care fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden ar fi avut o implicare în afaceri controversate, printre care şi România.

Declaraţia lui Giuliani venea atunci în contextul scandalul cu miză electorală generat de publicarea transcriptului unei convorbiri între Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, din care rezulta că preşedintele republican a încercat să-l determine pe omologul său ucrainean să acţioneze pentru redeschiderea unui dosar de corupţie în care era implicat Hunter Biden. Dosarul fusese închis după demiterea procurorului general ucrainean cerută Kievului de vicepreşedintele Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale Ucrainei în lupta împotriva corupţiei.

În urma intervenţiei lui Trump pentru redeschiderea acelui dosar în Ucraina, democraţii au iniţiat procedura de impeachement împotriva lui, dar nu au reuşit să-l demită. El avea să piardă însă în faţa lui Joe Biden alegerile prezidenţiale din 2020.