News Corp. se retrage de la Bursa din Londra

News Corp, grupul de media deţinut de Rupert Murdoch, afectat în Marea Britanie de scandalul interceptărilor telefonice ilegale, a anunţat, joi, că se va retrage de la Bursa de la Londra pe 28 iunie, dată la care activităţile sale editoriale şi de divertisment vor fi scindate, informează AFP.
Economica.net - J, 30 mai 2013, 12:18
News Corp. se retrage de la Bursa din Londra

News Corporation, cotată şi la bursele din New York şi Australia, transmite într-un comunicat că a luat această decizie pentru că acţiunile sale de la Bursa din Londra reprezintă mai puţin de 1% din volumul total de schimburi de acţiuni la nivel mondial.

Grupul media News Corporation, deţinut de magnatul Rupert Murdoch, trebuie să finalizeze până pe 28 iunie proiectul său de scindare, în companii diferite, a diviziei editoriale de activităţile de divertisment.

Divizia de cinema şi televiziune – inclusiv studiourile 20th Century Fox, reţeaua de televiziune Fox şi postul Fox News – va fi separată de cea care include ziarele şi operaţiunile de publishing ale grupului News Corp.

Din grupul media News Corp. fac parte publicaţii precum Wall Street Journal, The Times of London, The Australian, New York Post, Herald Sun, precum şi editura HarperCollins. Conform experţilor, divizia editorială va fi mult mai mică decât cea de entertainment.

Familia Murdoch va păstra în continuare controlul efectiv asupra ambelor divizii rezultate în urma scindării.

Numele de News Corp. va fi păstrat de divizia editorială, în timp ce divizia de divertisment se va numi 21st Century Fox.

Ambele grupuri vor fi cotate la bursele de pe Wall Street şi din Australia.

Scindarea trustului într-o divizie editorială şi una de divertisment a fost aprobată pe 28 iunie 2012 de consiliul de administraţie al grupului News Corporation. Conform analiştilor de la Wall Street Journal şi Reuters, manevra are rolul de a proteja activităţile de televiziune şi producţie de filme, mai profitabile, de cele editoriale, mai ales pe fondul scandalului interceptărilor telefonice, care a afectat numeroase publicaţii britanice aparţinând acestui grup media. În contextul scindării, grupul News International şi-a schimbat numele în NI Group Limited.

Te-ar mai putea interesa și
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor sarcini punctuale, ci poate prelua fluxuri operaționale întregi, de la......
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde ...