Niciun ofertant nu s-a prezentat la al doilea termen pentru vânzarea Termocentralei Mintia. Procedura se va relua în august

Licitaţia organizată vineri pentru vânzarea Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), nu a avut niciun ofertant, situaţie în care procedura va fi reluată pe 12 august, la acelaşi preţ de 91,23 de milioane de euro, fără TVA, şi condiţii stabilite de adunarea creditorilor CEH.
AGERPRES - vin, 29 iul. 2022, 18:00
Niciun ofertant nu s-a prezentat la al doilea termen pentru vânzarea Termocentralei Mintia. Procedura se va relua în august

Primul termen al licitaţiei de vânzare a Termocentralei Mintia a fost stabilit pe 15 iulie, însă atunci nicio firmă nu a fost interesată de ofertă, aşa că procedura a fost reluată pe 29 iulie.

„La licitaţia desfăşurată astăzi nu a participat niciun ofertant. Licitaţia va fi reluată în data de 12 august, în aceleaşi condiţii”, a declarat vineri, pentru Agerpres, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.

Preţul de vânzare al termocentralei a fost stabilit la 91,23 de milioane de euro, fără TVA, acesta urmând să fie păstrat şi la cel de-al treilea termen de licitaţie, stabilit pentru 12 august. În cazul în care activul nu va fi valorificat, condiţiile de preţ şi locaţie şi licitaţie vor fi menţinute şi la următorul termen din 26 august, aprobat de creditorii societăţii.

Procedura de valorificare a acestui activ a fost aprobată de adunarea creditorilor CEH în cadrul şedinţei convocate de administratorul judiciar, SC Expert Insolvenţă SPRL, la data de 20 mai 2022.

Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026.

Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Termocentrala a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune şi personalul a fost disponibilizat.

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea în vigoare a unui tratat de liberă circulaţie între Spania şi......
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează ...