Nicolae Ciucă: Produsul Intern Brut al României s-a triplat după aderarea la Uniunea Europeană

Prim-ministrul Nicolae Ciucă arată, cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană (UE), că Produsul Intern Brut al ţării s-a triplat în această perioadă, iar PIB-ul pe cap de locuitor a devenit de aproape patru ori mai mare, din 2006 până în 2021, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 01 ian. 2022, 11:57
Nicolae Ciucă: Produsul Intern Brut al României s-a triplat după aderarea la Uniunea Europeană

„Marcăm astăzi 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. La 1 ianuarie 2007, ţara noastră a devenit parte a acestui proiect european unic, care a asigurat şi continuă să asigure stabilitatea şi prosperitatea continentului nostru. Măsura succesului aderării noastre la UE este confirmată atât de menţinerea unui sprijin larg al cetăţenilor români pentru Uniune, cât şi de bunăstarea adusă în cei 15 ani de apartenenţă la Uniune”, spune Ciucă într-un mesaj transmis sâmbătă, citat de Agerpres.

Premierul precizează că fonduri europene de zeci de miliarde de euro au intrat în ţară şi continuă să vină, contribuind la investiţii care cresc nivelul calităţii vieţii şi aduc mai aproape standardele occidentale la care ne raportăm, în timp ce alte peste 90 de miliarde de euro sunt puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, în următorii ani, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin cadrul financiar multianual.

„Dar poate cel mai important câştig a fost acela al liberei circulaţii pentru oameni, bunuri şi servicii. Milioane de români lucrează, învaţă ori îşi petrec vacanţele în alte ţări din Uniunea Europeană. Majoritatea exporturilor româneşti sunt în state membre UE. Piaţa Unică Europeană este deschisă antreprenorilor români, care beneficiază de acces liber şi sprijin acordat prin finanţările europene”, transmite Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

El adaugă că proiectele finanţate cu fonduri europene, a căror absorbţie trebuie eficientizată, contribuie incontestabil la dezvoltarea economică şi socială a ţării noastre, susţinând reforme dificil de realizat doar prin propriile forţe, iar obiectivele ambiţioase ale Uniunii în diverse domenii acţionează ca un stimul important în orientarea şi avansarea măsurilor de la nivel naţional.

„România europeană este mai conectată, mai inovativă şi mai prosperă decât oricând în istoria sa, aflându-se în mod constant în topul economiilor cu cea mai rapidă creştere economică din UE. Solidaritatea europeană, marcată şi prin decizia istorică de adoptare, în contextul pandemiei de Covid-19, a Planului European de Redresare şi Rezilienţă, va permite susţinerea reformelor necesare pentru un curs de dezvoltare inclusivă, de care să beneficieze toţi românii, indiferent dacă locuiesc în zonele urbane sau rurale, în oricare parte a României, dacă doresc o educaţie adaptată exigenţelor inovative ale economiei viitorului sau acces la servicii mai bune de sănătate”, a mai declarat premierul.

În opinia sa, integrarea deplină a României trebuie să includă obiectivele majore privind îndeplinirea angajamentelor Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aderarea la Spaţiul Schengen şi intrarea în Zona Euro, locuri de muncă bine plătite, economie bazată pe energie curată şi digitalizare.

„Suntem, în egală măsură, ca stat care valorifică experienţa propriei aderări la Uniune acum 15 ani, pregătiţi să acţionăm în continuare pentru a transmite mai departe valorile şi principiile europene, în vecinătatea noastră, către partenerii noştri care au făcut o opţiune strategică solidă, pe calea reformelor şi a proceselor de modernizare europeană”, mai arată Nicolae Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a arătat, încă o dată că, din perspectiva sa, nu se mai poate merge înainte în actuala formulă cu coaliție și cu actualul Guvern. El a mărturisit că......
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA)
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile ...
BYD poartă discuţii pentru a se alătura Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), principalul organism ...
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi la o reunire cu Uniunea Europeană decât la alte tipuri de acorduri (raport)
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi ...
Alegătorii din Regatul Unit sunt mai predispuşi să susţină în mod deschis reintegrarea Regatului Unit în Uniunea Europeană ...
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat la un summit din Antalya, în Turcia, că a venit momentul ...