Nicolăescu: În aproape toată ţara este jale după descentralizarea spitalelor făcută fără cap

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că descentralizarea spitalelor "făcută fără cap şi fără logică şi fără principii" a făcut ca în puţine locuri acestea să beneficieze de investiţii, în aproape tot restul ţării fiind "jale".
Economica.net - S, 12 ian. 2013, 13:37
Nicolăescu: În aproape toată ţara este jale după descentralizarea spitalelor făcută fără cap

Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că are „o critică foarte serioasă” legată de descentralizarea spitalelor „făcută fără cap şi fără logică şi fără principii” şi că l-a rugat pe secretarul de stat Raed Arafat să elaboreze şi să prezinte o analiză a situaţiei, în funcţie de care să poată lua o decizie.

„Eu consider că în continuare medicina de urgenţă, cea care se manifestă în sistemul spitalicesc prin unităţile de primiri urgenţă în special, trebuie să fie a Ministerului Sănătăţii, pentru că este responsabilitatea constituţională a statului, a Guvernului. Faptul că spitale judeţene de urgenţă au ajuns la consilii judeţene sau, mai grav, la consilii municipale, mi se pare o prostie fără margini făcută de unii dintre predecesorii mei. L-am rugat pe Raed Arafat să facem o analiză, o reaşezare a principiilor, după care discutăm şi după asta să vedem ce decizii luăm, dacă readucem spitalele judeţene de urgenţă la MS, acolo unde eu cred că le este locul, împreună cu cele regionale, împreună cu SMURD şi cu ambulanţele, astfel încât sistemul integrat de urgenţă să funcţioneze firesc şi nu fragmentat şi nu pe interese locale. Deci este de discutat pe tema asta”, a spus el.

Nicolăescu a afirmat că sunt judeţe în care spitalele judeţene de urgenţă au fost „tratate foarte bine”, în care consiliile judeţene au investit, dar „sunt şi unele în care este jale”.

„Superpozitiv exemplu este cel de la Oradea, în care Consiliul Municipal a preluat un spital judeţean şi investeşte în el ca şi cum ar fi un spital municipal, cu toate că este un spital judeţean şi asigură servicii pentru toată populaţia judeţului. În aproape (tot) restul ţării este jale”, a declarat Nicolăescu.

Pe de altă parte, întrebat despre posturile managerilor de spitale, Nicolăescu a spus că cei care au mandate care au expirat vor fi păstraţi ca interimari, pentru că aşteaptă modificările legislative.

„Acolo unde mandatele sunt expirate nu fac concursuri şi aştept să facem modificările legislative pe care le avem în vedere, în sensul în care să facem bugete globale ş.a.m.d. Şi atunci, sigur că managerul care vine să dea concurs dă concurs în alte condiţii şi altfel discutăm. Deci unde sunt manageri în exerciţiu, îşi duc mandatul până când se vor schimba, dacă se vor schimba, prevederile legislative, cei cărora le-a expirat mandatul nu dau concurs, îi ţin interimari până când se schimbă prevederile legislative, astfel încât sistemul să-şi vadă de treaba lui în continuare. Iar dacă sunt prostii, e altă discuţie. Putem să-i ţinem multă vreme (interimari)”, a spus Nicolăescu, arătând că se aşteaptă ca, în acest an, Parlamentul, în care USL are o majoritate consistentă, să adopte toate modificările legislative necesare în ceea ce priveşte sistemul de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...