Nicolas Maduro avertizează Europa împotriva unei ‘explozii politice’

Economica.net
02 05. 2013
nicolas_maduro_89508100

‘Ceea ce se întâmplă acum în Europa îmi aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat în regiunea noastră în anii 1990: toţi indicatorii sociali scădeau, iar aceasta a dus la explozii politice, la revoluţii’, a declarat Nicolas Maduro, citând exemplele Braziliei, Argentinei şi Ecuadorului. ‘Europa ar trebui să aibă grijă’, a adăugat el.

Chestionat cu privire la tensiunile ce au urmat alegerii sale la preşedinţia venezueleană contestată de opoziţie, succesorul lui Hugo Chavez a denunţat ‘un grup de dreapta extremist’ ce are ‘un proiect de asalt asupra puterii’, invocând precedentul din Chile cu lovitura de stat a lui Augusto Pinochet în 1973. ‘Vom împiedica apariţia în Venezuela a unui nou Pinochet. O vom face pe calea democraţiei’, a asigurat responsabilul.

Printre altele, preşedintele venezuelean s-a declarat dispus ‘să progreseze spre o relaţie care să poată fi pozitivă’ cu Statele Unite ale Americii, exprimându-şi însă neîncrederea în Barack Obama. ‘Obama surâde, dar bombardează în acelaşi timp’, a explicat el. ‘El oferă o imagine diferită faţă de cea a lui George W. Bush. Dar în acest sens el serveşte şi mai mult interesele de dominaţie mondială ale SUA’, a continuat şeful de stat.

În fine, în calitatea sa de apărător al principiului unei lumi multipolare, Maduro a făcut apel la Europa să se alăture grupului BRICS /compus din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud/ pentru a contrabalansa puterea SUA, notează AFP.