Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: Gazele alocate la preț reglementat acoperă consumul clienților noștri de la iarnă, am înmagazinat cu 20% mai mult decât anul trecut INTERVIU

În condițiile exploziei prețurilor la gaze din România și Europa, dar și al posibilității ca o parte din consumul pentru iarnă să nu poată fi acoperit din gaze românești la preț reglementat, i-am adresat câteva întrebări lui Nicolas Richard, CEO ENGIE România, cel mai mare furnizor de gaze pentru populație. 
Mihai Nicuţ - mie, 09 sept. 2026, 22:09
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: Gazele alocate la preț reglementat acoperă consumul clienților noștri de la iarnă, am înmagazinat cu 20% mai mult decât anul trecut INTERVIU

Din datele dumneavastră, care conduceți cel mai mare furnizor de gaze pentru populație din România, vor fi suficiente în această iarnă gazele românești, pe care le cumpărați la prețul reglementat de 110 lei/MWh, pentru consumul populației pentru toată iarna?

La acest moment, volumele de gaze naturale alocate și achiziționate în baza prevederilor OUG nr. 12/2026 și OUG nr. 19/2026 acoperă necesarul de consum estimat pentru clienții casnici din portofoliul ENGIE Romania.

Estimarea consumului are la bază datele istorice, iar aprovizionarea pentru sezonul rece se bazează în principal pe alocările aferente din producția curentă de gaze naturale și pe volumele înmagazinate pe parcursul verii.

În cazul în care este nevoie și de achiziții de gaz din piață pentru consumul casnic, la cât va ajunge prețul final? Estimați că va fi depășit pragul de 0,31 de lei/kWh?

Eventualele achiziții suplimentare din piață, peste volumele provenite din producția curentă și cele din înmagazinare, ar putea fi necesare doar pentru acoperirea unor vârfuri extreme de consum, care, din perspectiva datelor istorice, sunt de scurtă durată.

Nu putem oferi estimări privind evoluția prețurilor.

Gazele costă acum undeva la 60-70 de euro/MWh pe piețe, un preț uriaș. Unde credeți că se vor duce prețurile în perioada dinaintea sezonului rece și în sezonul rece?

Piața gazelor naturale rămâne volatilă, iar evoluția prețurilor în perioada următoare va depinde de dinamica cererii și a ofertei, de nivelul stocurilor, de condițiile meteorologice și de contextul geopolitic. În aceste condiții, preferăm să nu facem estimări privind nivelul viitor al prețurilor.

Cât are înmagazinat acum Engie pentru iarnă, cât veți avea la debutul sezonului rece? Care este situația față de anul precedent?

ENGIE Romania a înmagazinat gaze naturale în conformitate cu obligațiile stabilite în baza OUG 12/2026 și OUG 19/2026, iar în prezent avem în stoc un volum cu aproximativ 15-20% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

În condițiile în care nivelul de înmagazinare este foarte mic în Europa acum, cel mai mic din ultimul deceniu, credeți că vom avea o criză a gazelor la nivel european în această iarnă? Și dacă este probabilă o criză, va fi o problemă de aprovizionare sau de preț?

Nivelul actual al stocurilor de gaze naturale la nivel european este mai redus comparativ cu anii anteriori, situându-se în prezent în jurul valorii de 65%, față de aproximativ 67% în aceeași perioadă din 2021, precedentul nivel minim comparabil. Conform estimărilor actuale, la începutul perioadei de extracție, gradul mediu de umplere a depozitelor la nivelul Uniunii Europene ar urma să se situeze în jurul valorii de 70%.

La prima vedere, acest nivel oferă o bază pentru acoperirea necesarului, însă este importantă și distribuția geografică a stocurilor. De exemplu, conform proiecțiilor actuale, Italia ar urma să se situeze peste media europeană, în timp ce Germania și Olanda ar putea rămâne sub medie.

În acest context, pe baza informațiilor disponibile în prezent, presiunea s-ar putea manifesta mai degrabă la nivelul prețurilor decât sub forma unei probleme generale de disponibilitate a gazelor. Evoluția situației va depinde însă de o serie de factori, inclusiv de temperaturile din sezonul rece, nivelul cererii și disponibilitatea surselor de aprovizionare.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale şi civile în Marea Neagră, a anunţat premierul bulgar Rumen Radev la......
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...