Nicolescu, CNIPMMR: Creşterea salariului minim trebuie corelată cu evoluţia productivităţii muncii

Decizia Guvernului de majorare a salariului minim garantat în plată de la 700 la 800 de lei, este o măsură bună, pe care o susţinem întru totul, însă ea trebuie corelată cu evoluţia productivităţii muncii, în caz contrar apărând efecte negative majore pe termen mediu şi lung, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România /CNIPMMR/.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 11:28
Nicolescu, CNIPMMR: Creşterea salariului minim trebuie corelată cu evoluţia productivităţii muncii

„Având în vedere premisele de natură socială şi necesitatea stimulării consumului intern, noi susţinem creşterea salariului minim de la 700 la 800 de lei. Totuşi, trebuie să precizăm că o creştere nominală a salariului minim cu 14,3% trebuie pusă în contextul evoluţiei productivităţii muncii, deoarece – în cazul apariţiei unor decuplări între aceste două elemente – ne vom confrunta cu efecte negative pe termen mediu şi lung, printre care se numără creşterea inflaţiei, scăderea competitivităţii IMM-urilor, dar şi diminuarea exporturilor. Se vor înregistra, totodată, şi o serie de falimente în rândul micro-întreprinderilor, ceea ce va duce la pierderea locurilor de muncă pentru câteva mii de salariaţi, însă creşterea salariului minim în absenţa productivităţii va avea un impact negativ mai ales la nivelul proceselor macroeconomice”, a afirmat Ovidiu Nicolescu.

Acesta a atras atenţia şi asupra unui alt fenomen care poate apărea în cazul creşterii salariului minim fără o corelare a sporirii productivităţii muncii.

„Există riscul instituirii, la nivelul firmelor, a practicii redistribuirii unei părţi din veniturile legitime ale salariaţilor performanţi, înalt calificaţi, către cei mai slab calificaţi şi cu o productivitate mai redusă, fapt care va afecta semnificativ sistemul motivaţional la nivelul întreprinderii, descurajând performanţa”, a mai spus preşedintele CNIPMMR.

Nicolescu a mai solicitat alocarea prioritară, de către autorităţi, a sumei de 300 de milioane de euro pentru susţinerea programului start-up în perioada 2013-2014, acţiune care va asigura crearea unui număr de 300.000 de locuri de muncă, dar şi creşterea cu 4,26% a Produsului Intern Brut (PIB) în perioada 2013-2016.

Te-ar mai putea interesa și
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, precum şi local în estul şi sudul Transilvaniei, potrivit......
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere ...
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...
BCE va ordona UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia
BCE va ordona UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia
Banca Centrală Europeană urmează să ordone grupului bancar italian UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia, pe ...