Nicolescu: RADET a primit 100 de milioane de euro pentru reabilitarea reţelelor în 2014 şi nu a folosit niciun ban

Economica.net
06 09. 2018
radet_14963000

„În sectorul de încălzire, nu este foarte clar cum se vor încălzi Românii în următorii 10-15-20 de ani. A apărut acum ideea cu gazul, e interesant, merită discutat dacă România are suficiente resurse de gaze măcar pentru perioada de tranziţie şi ce se va întâmpla după, o să depindem de importuri, de unde vor veni aceste importuri şi, sigur, dacă va fi gaz. Dacă mă uit prin presă, constat că Ungaria a cumpărat tot gazul din Europa, şi de la noi, şi de la croaţi, şi de la ruşi. Desigur, este o glumă, dar lucrul serios este că trebuie să avem o discuţie pentru a găsi o soluţie pentru încălzire”, a spus Nicolescu.

El a arătat că, acolo unde sunt reţele de termoficare, ele ar trebui păstrate.

„L-aş fi întrebat pe domnul profesor Piperea (administrator judiciar al RADET, prezent anterior la conferinţă – n.r.) ce se întâmplă cu suta de milioane de euro pe care, cu mari, mari eforturi, am alocat-o în 2014, când eram ministru, pentru reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică. Pentru că, din câte am auzit, nu s-a cheltuit până în momentul de faţă niciun ban, deşi banii sunt acolo de patru ani şi ar trebui să ştiu dacă să am regrete şi nu am lăsat banii să se ducă în altă parte”, a susţinut Nicolescu.

În opinia sa, cel mai bine pentru România ar fi să avem un model foarte bun de piaţă la energie şi gaze naturale, să avem concurenţă şi să nu mai vorbim de tot felul de ciudăţenii, precum plafonarea preţurilor, din simplul motiv că nu se poate.