Niculescu: Vom formaliza cooperarea între Grecia şi România în vederea îmbunătăţirii colectării TVA

Guvernul Greciei ne va sprijini în îmbunătăţirea colectării TVA-ului şi a consolidării fiscale, urmând să fie formalizat un acord în acest sens, a declarat marţi prim-ministrul Luca Niculescu.
AGERPRES - mar, 10 nov. 2026, 14:17
Niculescu: Vom formaliza cooperarea între Grecia şi România în vederea îmbunătăţirii colectării TVA

El a fost întrebat dacă gap-ul de TVA al României va fi corectat corespunzător, având în vederea că este cel mai mare din UE, iar o colectare corespunzătoare ar însemna venituri la buget cât deficitul bugetar, scrie Agerpres.

„Am vorbit şi aseară cu un coleg drag, cu premierul grec, care ne va sprijini în îmbunătăţirea colectării TVA-ului şi îmbunătăţirea consolidării fiscale. Domnul ministru de Finanţe este în strânsă legătură cu omologul său şi în curând vom semna un acord, vom formaliza această cooperare între Grecia şi România, pentru că este una din ţările care au reuşit să reducă într-un timp scurt, foarte mult, acest gap de TVA, această diferenţă între TVA-ul care trebuie încasat şi între cel care este încasat”, a afirmat Luca Niculescu.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat la rândul său că un raport privind gap-ul de TVA va fi publicat în cursul acestei luni, precizând că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut luni la Bruxelles a fost abordată şi această chestiune.

„Am avut discuţii pe acest raport privind gap-ul de TVA inclusiv ieri la Bruxelles şi va fi publicat în cursul acestei luni. Când va fi publicat vom şti”, a spus el.

Premierul şi ministrul Finanţelor au participat marţi la deschiderea GoTech World 2026, eveniment B2B dedicat soluţiilor IT şi digitale din Europa Centrală şi de Est ajuns la cea de-a 15 ediţie.

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiză la Consiliul Concurenţei
Preluarea Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiză la Consiliul Concurenţei
Tranzacţia prin care Content Project SRL şi Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenţionează să achiziţioneze Dogan Media International S.A. este analizată de......
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a investit peste 1 milion de euro într-un centru de longevitate
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a investit peste 1 milion de euro într-un centru de longevitate
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a inaugurat centrul de longevitate Băneasa, în urma unei investiții de peste ...
Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), face precizări privind declarațiile despre situația sectorului construcțiilor
Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), face precizări privind ...
Declarațiile recente ale lui Cristian Erbașu despre evoluția sectorului construcțiilor au fost preluate în mai multe ...
Emisiile globale de CO2 ar urma să crească, în pofida unei scăderi a consumului de combustibili fosili
Emisiile globale de CO2 ar urma să crească, în pofida unei scăderi a consumului de combustibili fosili
Emisiile globale de dioxid de carbon (CO2) se preconizează că vor creşte din nou în 2026, în pofida unei reduceri a ...