Nicușor Dan a semnat. Legea a fost promulgată – Camăta va fi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani

Camăta va fi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani, potrivit unei legi promulgate luni de preşedintele Nicuşor Dan.
AGERPRES - lun, 29 sept. 2025, 15:26
Nicușor Dan a semnat. Legea a fost promulgată - Camăta va fi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani

Actul normativ modifică articolul 351 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, stabilind că „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată”, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la şase luni la cinci ani, scrie Agerpres.

Legea prevede, de asemenea, confiscarea specială a sumelor de bani date ca împrumut, cât şi a dobânzii obţinute. Măsura se aplică inclusiv atunci când dobânda este inclusă în sumele ulterior împrumutate, conform reglementărilor Codului penal.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...