Nicușor Dan acuză ANPC că este noua bâtă prin care PSD încearcă să blocheze transportul public bucureștean

09 05. 2022
Nicusor Dan

Dan consideră că acest control nu reprezintă decât o manevră politică a PSD, care se folosește în lupta politică de ANPC acum, după ce în urmă cu mai multe luni s-ar fi folosit de sindicatele din STB.

„ANPC e noua bâtă a PSD în București. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor încearcă în zilele acestea ceea ce n-a reușit sindicatul politic acum câteva luni, să blocheze definitiv transportul în comun din Capitală. ANPC a devenit acum extrem de brutală, la ordin politic, și asta se vede cu ochiul liber: închide locuri de joacă în parcuri, amenință cu închiderea de spitale și pune în dificultate transportul public prin scoaterea din circulație a mai multor troleibuze și tramvaie (anunț făcut chiar azi)”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Primarul recunoaște că sunt probleme în București, despre care spune că le-a moștenit de la celelalte administrații, dând în special vina pe fosta administrație Firea, dar susține că serviciile publice nu pot fi blocate.

„E adevărat: nu e totul perfect în București, sunt probleme nerezolvate de 30 de ani și unele adâncite de regimul Firea, timp de patru ani. Dar serviciile publice nu pot fi blocate doar pentru că nu sunt oferite la standarde de excelență. Nu punem lacătul pe București, doar pentru că vrea PSD să se răzbune pe cei care nu i-au votat. Mi-aș dori să existe suficienți bani la primărie ca să avem cele mai noi dotări pentru toată gama de servicii furnizate, dar asta nu e posibil deocamdată”, a precizat Nicușor Dan.

Deși nu-i pomenește numele în această postare, cu siguranță Nicușor Dan îl vizează cu aceste acuze pe actualul șef al ANPC, Horia Constantinescu, care a fost numit în ianuarie 2022 în fruntea instituției având susținerea PSD.

Horia Constantinescu a mai deţinut funcţia de preşedinte al ANPC din august 2019 până în noiembrie acelaşi an, când a fost eliberat din funcţie. El este un apropiat al familiei fostului premier Adrian Năstase.

„Ce mai urmează să mai facă ANPC? Să oprească furnizarea apei calde, pentru că sunt avarii pe rețea? Asta vor Gabriela Firea și prietenii ei de la ANPC? Probabil că bucureștenii se pot aștepta și la așa ceva de la subordonații plini de zel ai „Doamnei”. Sunt curios dacă sunt tot atât de „necruțători” cu primăriile sectoarelor 3, 4 sau 5”, a încheiat primarul general.