El a afirmat că „toate variantele sunt în momentul acesta pe masă” şi că, în prezent, observă „dorinţa celor patru partide şi a minorităţilor de a participa la guvernare”.
„E posibil să avem un guvern minoritar. Întrebarea este, un guvern minoritar, la un moment dat, va avea nevoie de o susţinere în Parlament, da? Întrebarea este: o va avea sau nu o va avea? Şi aici, din nou, intrăm în zona de scenarii”, a spus Nicuşor Dan la Europa FM.
El a amintit că premierul Ilie Bolojan a declarat public că nu intenţionează să demisioneze.
„Domnul Bolojan e un om serios şi, de obicei, ce spune, face”, a adăugat preşedintele.
Şeful statului a precizat că a insistat pentru o minimă colaborare între PSD şi PNL în ceea ce priveşte implementarea PNRR.
„De asemenea, ne uităm prin scenariile care urmează să se întâmple după fiecare, după lucrurile care se anticipează şi, din nou, am insistat pe o minimă colaborare pentru PNRR, care e extrem de importantă pentru oameni”, a afirmat el.
Întrebat când a aflat despre planul PSD, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu mai ţin minte, dar discuţii, nemulţumiri reciproce între partidele astea, între PSD şi PNL, şi alte nemulţumiri, de multe luni de zile aud”.
Chestionat dacă l-a încurajat pe liderul PSD Sorin Grindeanu să ceară un referendum intern, preşedintele a spus: „Nu este treaba mea să fac asta, eu sunt, în această ecuaţie politică foarte complicată, eu sunt un mediator, nu dau sfaturi niciunuia dintre partide”.
„Eu cred că toate variantele sunt în momentul acesta pe masă. Cred că era în decembrie la un consiliu european şi m-a întrebat cineva, un alt lider, prim-ministru european, ce se întâmplă în România, şi i-am spus, da, încep să apară probleme personale în interiorul coaliţiei de guvernare. Deci ce pot eu să văd în momentul de faţă este dorinţa celor patru partide şi a minorităţilor de a participa la guvernare. Acum, ţine de responsabilitatea noastră, a tuturor, de a vedea cum putem să aranjăm lucrurile astea astfel încât ei, cu toate diferenţele şi cu toate certurile previzibile viitoare, ca ei să continue”, a mai spus preşedintele.
„Eu le spun tuturor, şi evident că asta are un cost electoral: nu se poate să guvernăm România fără unii sau fără ceilalţi şi, ca să facem asta, România are nevoie de un mediator”, a mai arătat Nicuşor Dan.
Preşedintele Nicuşor Dan a mai declarat, joi, că nu va accepta „niciodată” să numească un premier PSD într-un guvern PSD – AUR.
„Aici (…) pot să vă dau un răspuns foarte ferm, pentru că, pentru ca lucrul ăsta să se întâmple, ar trebui ca preşedinte, adică eu, să numesc un premier PSD care să îmi spună că va avea o susţinere PSD – AUR şi asta eu nu voi face niciodată”, a afirmat Nicuşor Dan, la Europa FM, întrebat dacă ar accepta un guvern PSD – AUR.
De asemenea, întrebat dacă se teme de o suspendare din funcţie, Nicuşor Dan a răspuns: „Deloc”.
„Deloc. O suspendare sau o revocare înseamnă o sancţiune pentru un preşedinte care a încălcat Constituţia. Nu cred că se pune problema ca eu să fi încălcat Constituţia”, a arătat el.
Şeful statului a mai spus că aceia care ar putea strânge o majoritate în Parlament pentru suspendarea lui din funcţie trebuie să aibă motive de încălcare a Constituţiei. „Nu, eu cred că e o chestiune neserioasă”, a mai spus preşedintele.
Nicuşor Dan crede că îşi va încheia primul mandat fără să fie suspendat din funcţie. „Eu aşa cred, da, pentru că nu voi încălca Constituţia”, a punctat preşedintele.