Nicușor Dan: Există zone însemnate din sistemul bugetar de unde trebuie să plece oameni. Există și zone în care e nevoie de mai mulți oameni

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi, la Timişoara, că în opinia sa e nevoie de ieşiri din sistemul bugetar, însă există şi zone unde nevoie de suplimentarea numărului de angajaţi, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 30 sept. 2025, 19:18
Nicușor Dan: Există zone însemnate din sistemul bugetar de unde trebuie să plece oameni. Există și zone în care e nevoie de mai mulți oameni

„Evident că dacă ne uităm la întreg sistemul administrativ, central şi local, există zone însemnate unde e nevoie de ieşiri din sistem. După cum există zone în care e nevoie de mai mulţi oameni. Există, de exemplu, pe partea din poliţie responsabilă cu securitatea publică. Şi mai sunt câteva astfel de exemple. Deci e nevoie ca noi să echilibrăm sistemul. (…) E nevoie ca în anumite instituţii centrale şi locale să plece oameni din sistem”, a afirmat Nicuşor Dan.

Acesta a menţionat faptul că pe lângă personalul din sistemul bugetar, e nevoie de reduceri de cheltuieli pe alte segmente, precum bunuri şi servicii, etapizare de investiţii.

„Sunt sigur că, în coaliţie, se va găsi echilibru astfel încât să avem o decizie comună asumată”, a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat faptul că e nevoie şi de revederea legii salarizării unice, pentru că au fost făcute foarte multe corecţii şi sunt discrepanţe foarte mari între instituţii.

În ceea ce priveşte procentul de reducere a personalului bugetar, Nicuşor Dan a opinat că pentru administraţia locală discuţia în Coaliţie va mai continua câteva săptămâni, pentru că sunt diferenţe de opinie care vin şi din faptul că administraţia în diferite localităţi este foarte diferită.

„Unii au serviciile incluse în aparatul primăriei, alţii nu, unii au făcut companii, alţii nu. Şi atunci, pentru ca măsura să fie echitabilă, o să mai fie nevoie de puţin timp de discuţie”, a mai punctat preşedintele Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire de 200 de milioane de euro
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire ...
CITR și Euro Insol, în calitate de administratori concordatari ai Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, anunță aprobarea noului plan de restructurare de către creditori, un......
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile sale
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile ...
Compania aeriană HiSky lansează campania de Black Friday, cu reduceri de până la 50% la biletele de avion, pentru toate ...
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia BCE
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia ...
Guvernul spaniol a anunţat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al Băncii Centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept ...
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale cu operatorul aerian, aflat în insolvență
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale ...
Compania Netopia Payments anunță că a obținut două soluții favorabile în primă instanță în procedurile judiciare ...